ESG Today scrie că investiția a fost anunțată chiar de către directorul general al companiei, Chairman Ignacio Galán, care a declarat că „electrificarea energiei este de neoprit și va crește exponențial în următorii ani, sprijinind decarbonizarea și reducerea volatilității prețurilor, cauzată de combustibilii fosili.”

Conform oficialilor companiei, mare parte din strategia de investiții, 60% mai exact, va fi axată pe extinderea capacității rețelei de electrificare, anume pe transmisia și distribuția energiei, lucru care va duce la o creștere a activelor de 38% până în 2026. Peste 40% din investițiile companiei vor merge către piața din SUA.

Experții Agenției Internaționale pentru Energie (AIE) spun că pentru a sprijini tranziția energetică, vor fi necesari circa 80 de milioane de kilometri de noi linii de înaltă tensiune, motiv pentru care Iberdrola caută să își consolideze poziția pe piață. Totodată, în ce privește rețeaua electrică a planetei, vor fi necesare investiții anuale de 600 de miliarde de dolari anual până în 2030 pentru a ne putea atinge obiectivele climatice.

Pentru energia regenerabilă vor fi investiți în jur de 15 miliarde de dolari, dintre care jumătate vor merge către proiecte de energie eoliană pe mare pentru țări precum Franța sau Germania.