Conform ESG Today, acest lucru este cauzat de faptul că amprenta de carbon a Google se află într-o creștere continuă, din cauza lanțului său de aprovizionare și a extinderii centrelor de date. Compania americană de tehnologie vrea să își neutralizeze complet emisiile asociate cu operațiunile și lanțul valoric al companiei până în 2030 și să își reducă, totodată, amprenta de carbon cu 50% în Domeniile 1, 2 și 3 în baza cifrelor din anul 2019.

Restul emisiilor vor fi compensate prin sprijinirea proiectelor naturale de sustenabilitate și prin decarbonizare.

În ciuda acestor inițiative, Google se așteaptă ca emisiile din Domeniul 3 să continuă să crească, lucru care s-a întâmplat și în 2023, atunci când acestea au crescut cu 8% din cauza expansiunii hardware-ului necesar implementării inteligenței artificiale. Totodată, emisiile companiei din Domeniul 2 au fost și ele cu 37% mai ridicate anul trecut, din cauza energiei electrice necesare operării noilor centre de date. Alphabet, compania care deține Google, a anunțat în trecut planuri de a utiliza doar energie regenerabilă pentru operațiunile sale până în 2030.

Kate Brandt, Chief Sustainability Officer la Google, a declarat că „raportul de anul acesta arată progresul pe care l-am făcut până în acest moment, dar și faptul că mai avem mult de lucru în viitor... Drumul nostru spre sustenabilitate se bazează pe inovații și colaborare. Deși ne bucurăm de realizările de până acum, recunoaștem și provocările pe care le avem și ne angajăm să fim o companie transparentă și să îmbunătățim procesele.”