Potrivit unui comunicat citat de Tech.eu, fondul de investiții va susține companii cu activități bazate pe o economie circulară, care vin cu soluții pentru integrarea principiilor ESG – de mediu, sociale și de guvernanță – în economie.

Inițiatorii fondului, alături de companiile și instituțiile financiare care au pus la dispoziție bani în cadrul acestui fond își doresc ca resursele financiare să fie folosite pentru ca startup-urile și companiile de pe segmentul de economie circulară să poată scala soluțiile lor la nivel internațional.

Economia circulară este un model de producție și consum care implică partajarea, reutilizarea, repararea, renovarea și reciclarea materialelor și produselor existente cât mai mult posibil. În acest fel, ciclul de viață al produselor este extins.

În practică, aceasta implică reducerea la minimum a deșeurilor. Când un produs ajunge la sfârșitul duratei sale de viață, materialele din care este făcut sunt păstrate în cadrul economiei de câte ori este posibil. Acestea pot fi folosite din nou și din nou, creând astfel o valoare suplimentară.

Economia circulară se abate de la modelul economic tradițional, liniar, care se bazează pe un model de ia-fă-consumă-aruncă. Acest model se bazează pe cantități mari de materiale și energie ieftine, ușor accesibile.

Investitori din 8 țări susțin misiunea fondului European Circular Bioeconomy Fund, iar Comisia Europeană și Banca Europeană de Investiții sunt printre inițiatorii acestuia.