Ce este seceta și ce o cauzează
Seceta este un fenomen meteo extrem care are loc în mod natural în ciclurile climatice ale planetei, deci indiferent de acțiunile noastre, vom continua să experimentăm episoade secetoase, mai scurte sau mai lungi ca durată, respectiv mai mult sau mai puțin intense.
Seceta este definită ca fiind o perioadă uscată, fără precipitații, care are loc permanent în ciclul climatic al planetei și care poate avea loc oriunde în lume. Seceta, ca orice alt fenomen meteo, ne poate afecta în mai multe moduri, la nivelul agriculturii, sănătății, economiei sau al mediului.
Aproximativ 55 de milioane de oameni sunt afectați la nivel global de secetă, iar aceste episoade sunt unele dintre cele mai periculoase pentru oameni și animale, alături de inundații, de exemplu, care la rândul lor pot avea loc oriunde.
Seceta provoacă adesea schimbări imediate asupra solului, astfel că de multe ori apar crăpături în pământ, care au nevoie de apă pentru a-și recăpăta proprietățile, iar cu cât un episod secetos este mai îndelungat, cu atât este necesară mai multă apă pentru regenerarea solului. Totodată, rezervele de apă se epuizează rapid, iar uneori, este nevoie de luni sau ani pentru ca acestea să își revină la normal.
Apa dulce pe care o pierdem în urma episoadelor secetoase nu poate fi regenerată prin procesele naturale rapid, astfel că este nevoie de câteva cicluri naturale pentru a putea folosi din nou resursele respective. De asemenea, este bine de reținut că, deși peste 80% din suprafața Pământului este acoperită cu apă, 97% din aceasta este apă sărată, deci nu ne putem folosi de ea în mod direct pentru activitățile uzuale. Din cele 3 procente de apă dulce pe care le avem la dispoziție, 75% sunt inaccesibile, pentru că sunt „blocate” în calota glaciară a planetei.
Alte cauze ale secetei mai sunt problemele din amonte, pentru comunitățile care trăiesc în jurul râurilor și care se alimentează cu apă din acestea. Problemele din amonte, adică mai aproape de izvor, legate de debitul apelor duc automat la un efect de domino negativ pentru comunitățile ce depind de cursul respectiv de apă pentru activitatea zilnică.
De asemenea, o altă cauză importantă o reprezintă chiar oamenii, care pot folosi uneori mai multă apă decât au nevoie, mai ales în perioadele cu stres termic ridicat, când resursele de apă sunt oricum vulnerabile.
Pericolele ascunse ale secetei
Temperaturile aflate în creștere la nivel global accentuează amploarea acestui fenomen, astfel încât regiunile secetoase vor fi din ce în ce mai uscate în anii ce urmează. De asemenea, rezervele limitate de apă ale planetei afectează în prezent 40% din populația globului, iar până la 700 de milioane de oameni riscă să își piardă locuințele ca rezultat al secetei severe până în 2030.

Potrivit OMS, între 80 și 90% din dezastrele naturale din ultimii 10 ani au fost cauzate de inundații, secetă, caniculă sau furtuni extreme.
Seceta prezintă un risc foarte mare și pentru sănătatea noastră, iar aici nu ne referim doar la episoadele caniculare în care oamenii se expun la soare fără să se hidrateze. Sigur că și acestea au un impact mare asupra sănătății noastre și pot duce chiar la deces, dar dincolo de ele, malnutriția poate reprezenta și ea un pericol. Ca urmare a pierderii recoltei în urma unor episoade secetoase, unii oameni pot rămâne fără hrană, fără a se putea aproviziona din altă parte cu ușurință.
Printre alte boli cauzate de episoadele prelungite de secetă se numără și holera, diareea sau pneumonia, iar stresul și bolile mintale pot fi și ele agravate ca urmare a expunerii la un episod prelungit de secetă.
De asemenea, seceta contribuie la uscarea aerului și la formarea de furtuni de praf sau de nisip, ceea ce afectează calitatea aerului pe care îl respirăm, ceea ce ne poate afecta sistemul respirator. Cei mai afectați sunt acei oameni care sunt nevoiți să lucreze pentru a menține active serviciile sociale și infrastructura de care depindem cu toții, iar serviciile medicale au parte la rândul lor de piedici când vine vorba de intervenția rapidă la nevoie.
Cele mai secetoase episoade din istoria recentă
Pentru a înțelege cât de dezastruoase pot fi episoadele de secetă pentru lumea modernă, vom aminti mai jos 5 dintre cele mai secetoase episoade pe care planeta noastră le-a experimentat în ultima aproximativ sută de ani și care s-ar putea repeta, dacă nu vom conserva atent resursele.
Seceta din China dintre anii 1928-1930 a avut efecte devastatoare pentru populație, iar între 3 și 10 milioane de oameni și-au pierdut atunci viața ca urmare a acestui episod. În 1943, o secetă severă a lovit Bangladeshul, moment care a făcut 1,9 milioane de victime.
De asemenea, 1,5 milioane de oameni au pierit în India de două ori în urma unor secete extinse, din anii 1942, respectiv 1965. Tot în India au murit în 1900 circa 1,25 milioane de oameni din cauza secetei, iar în 1921, Uniunea Sovietică a pierdut 1,2 milioane de locuitori din aceeași cauză.
Totuși, seceta se poate să fi „ajutat” omenirea în trecut să cucerească teritorii de pe întreg globul. Cercetătorii care au făcut studii în Africa au ajuns la concluzia că este posibil ca episoade secetoase care au avut loc în urmă cu 135.000, respectiv 75.000 de ani, au forțat populațiile de oameni de pe continent să migreze în masă către alte regiuni de pe glob, acesta fiind și unul dintre cele mai importante momente din istoria noastră ca specie.
Seceta a jucat un rol crucial și în ce privește dispariția unor mari civilizații, cum ar fi egiptenii antici sau mayașii, care au avut de suferit ca urmare a lipsei de precipitații în momente critice din existența lor.
Cum prevenim efectele dezastruoase ale secetei
Chiar dacă nu putem opri complet manifestarea episoadelor secetoase, putem acționa astfel încât efectele acestora să aibă un impact negativ minim asupra noastră. Problema cu seceta este că nu e un fenomen ușor predictibil, spre deosebire de tornade sau alunecările de teren, de exemplu, iar durata sa se poate întinde de la câteva zile la câteva săptămâni sau chiar luni.
Totuși, există lucruri pe care le putem face pentru a reduce impactul unui episod secetos. Astfel, primul și cel mai important lucru pe care-l putem face este să ne informăm cu privire la riscul de secetă în zona în care trăim.

Asta este mai ales important pentru oamenii care s-au mutat în altă țară, cu un climat diferit față de țara lor de origine și ne poate ajuta să înțelegem dacă în general, regiunea respectivă este afectată de secetă, când a fost ultimul astfel de fenomen și cât de mult a durat el.
Următorul lucru pe care îl putem face este să reducem cantitatea de apă pe care o utilizăm în general acasă și dacă este cazul, la locul de muncă. În general, este bine să ne obișnuim să consumăm mai puțină apă, pentru că astfel ne adaptăm mai ușor la situațiile în care nu avem acces la resurse îmbelșugate și trebuie să economisim. Putem începe prin a opri apa atunci când nu o folosim și spălăm vase de exemplu sau când ne spălăm pe dinți sau când facem duș, chiar dacă poate nu va mai fi la fel de relaxant astfel.
Dacă putem și nu am făcut-o deja, este ideal să investim în electrocasnice mai eficiente din punct de vedere al consumului de apă, respectiv mașini de spălat vase și rufe de ultimă generație. Acestea pot reduce semnificativ consumul de apă, fără să afecteze calitatea ciclurilor de spălare.
Iar dacă avem o grădină pe care trebuie să îngrijim, putem citi sfaturi despre cum putem crește culturile în funcție de necesarul de apă al fiecărei plante și putem folosi acolo chiar și apa de ploaie pe care o putem colecta în butoaie din timp.
Având în vedere temperaturile extreme din 2024 și faptul că România a fost lovită de un episod sever de caniculă și secetă, ne putem aștepta ca și anul acesta să fie unul dificil din punct de vedere al precipitațiilor, dar putem trece peste el dacă aplicăm măsurile de mai sus și rămânem informați.


Comentezi?