Potrivit sondajului, cetățenii europeni vor să se facă mai multe pentru a proteja mediul (91%) și, deși există o responsabilitate individuală, companiile sunt în primul rând responsabile să îmbunătățească posibilitatea de reciclare a ambalajelor lor.

87% dintre respondenți au spus că firmele ar trebui să utilizeze numai ambalaje care sunt reciclabile la infinit, în timp ce 89% sunt de acord că firmele ar trebui să fie răspunzătoare pentru ambalajele pe care le aleg și ar trebui să utilizeze numai ambalaje reciclabile complet.

Comparativ, după părerea a mai puțin de 7 din 10 respondenți, consumatorii ar trebui să fie responsabili pentru ambalajele pe care le cumpără.

Când au fost întrebați despre inițiativele necesare pentru protejarea mediului, 75% dintre respondenții români au considerat că încurajarea oamenilor să recicleze mai mult este prioritară, 72% au indicat importanța reducerii deșeurilor, 56% înlocuirea combustibililor fosili cu energie regenerabilă, urmând inițiativele privind inversarea pierderii habitatelor (54%) și descurajarea companiilor (prin impozitare sau în alt mod) să utilizeze produse care dăunează mediului (49%).

Reciclarea, o provocare. Consumatorii își doresc mai mult sprijin

Dintre cele peste 12.800 de persoane intervievate, la nivel european doar 52% își reciclează întotdeauna dozele de băuturi atunci când sunt acasă. Ratele reciclării scad dramatic atunci când oamenii nu sunt acasă, doar 33% dintre europeni aruncând dozele de băuturi în containere de reciclare atunci când sunt la locul de muncă și 30% atunci când sunt în deplasare.

În aceeași direcție, datele pentru România arată că doar 45% reciclează întotdeauna dozele de băuturi atunci când sunt acasă, 33% reciclează la locul de muncă și doar 24% dintre români reciclează întotdeauna dozele când sunt în deplasare.

Astfel, nu este suprinzător faptul că respondenții europeni solicită îmbunătățirea infrastructurii de reciclare: 52% ar dori să existe mai multe containere de reciclare în zonele publice, iar 50% sunt în favoarea sistemelor de garanție-returnare. Pentru a sprijini eforturile de reciclare, 53% dintre cetățeni doresc ca țările lor să utilizeze numai ambalaje reciclabile 100%.

Aceste constatări sunt completate de percepția publică privind ambalajele sustenabile. Pentru majoritatea consumatorilor (60%), un ambalaj sustenabil este făcut din materiale reciclate 100%, în timp ce aproximativ jumătate spun că acesta este reciclabil la infinit.

Cu toate acestea, percepția ne arată și că există o lipsă de cunoștințe la nivelul consumatorilor deoarece numai 19% spun că ambalajele sustenabile sunt cele „mici și ușoare pentru transport”.

”Greutatea mică și volumul scăzut reduc cantitatea de energie utilizată pentru transport și depozitare, reducând astfel amprenta de mediu a ambalajelor de băuturi. Deoarece sunt ușoare și reciclabile la infinit, dozele de băuturi reprezintă unul dintre cele mai eficiente materiale din punct de vedere energetic pentru reciclare. Dozele de băuturi se pot recicla pentru totdeauna; acesta este mesajul principal al turneului nostru și motivul pentru care lucrăm astfel încât să inspirăm schimbarea comportamentului și să contribuim la atingerea obiectului de reciclare 100% a dozelor în Europa și în afara acesteia. Acest obiectiv ambițios poate fi atins numai dacă consumatorii, brandurile, organizatorii de evenimente și comunitățile locale își unesc forțele pentru a recicla fiecare doză de băuturi și pentru a construi împreună o planetă mai sustenabilă”, spune David Van Heuverswyn, Director Every Can Counts Europa.

Sondajul a fost făcut pe un eșantion de 12.802 persoane cu vârsta mai mare de 16 ani, fiind echilibrat din punct de vedere al vârstei și al genului, în 14 țări în care există o inițiativă locală Every Can Counts (Belgia, Serbia, Austria, Ungaria, Grecia, România, Polonia, Republica Cehă, Irlanda, Țările de Jos, Regatul Unit, Spania, Italia, Franța), în perioada 28 martie – 5 aprilie 2022.

Ca urmare a acțiunii de reciclare din 2021 - European Recycling Tour, programul european Every Can Counts își sporește eforturile cu o campanie de conștientizare dedicată Zilei Mondiale a Mediului, care este sărbătorită pe 5 iunie. 17 țări din Europa și America Latină sunt incluse în cadrul International Recycling Tour.

în perioada 3-5 iunie 2022, peste 100 de ambasadori ai reciclării vor merge prin parcuri, orașe și pe plaje, cu rucsacurile lor în culori vibrante, în următoarele țări: Austria, Brazilia, Columbia, Republica Cehă, Franța, Grecia, Ungaria, Irlanda, Italia, Muntenegru, Țările de Jos, Polonia, România, Serbia, Slovenia, Spania și Regatul Unit.

În România, International Recycling Tour se desfășoară în perioada 3-5 iunie în mai multe locații din București, unde voluntarii vor încuraja oamenii să păstreze mediul curat și îi vor invita să pună dozele goale de băuturi în rucsacurile pe care le poartă în spate.