Conform Electrive, 3 milioane de euro au fost furnizați de către Fondul pentru Tranziția Energetică din Rotterdam, iar un milion a fost cofinanțat de către investitorii existenți, printre care se numără Ponooc și Yard Energy.

Echipa de la EST-Floattech dezvoltă sisteme de alimentare cu baterii litiu-ion pentru transportul pe apă, atât pentru navele electrice, cât și pentru cele hibrid, iar soluția de management a bateriilor este dezvoltată tot de către companie.

Oficialii companiei scriu că finanțarea de 4 milioane de euro va fi folosită pentru creșterea la nivel național și internațional, cu focus pe nord-vestul Europei, iar parteneriatul cu DuraPower îi va permite lui EST-Floattech să se extindă și în regiunea Asia-Oceania.

După un proiect de succes în anul 2022, când a echipat o ambarcațiune de dimensiuni mari cu o baterie litiu-ion de 504kWh, EST-Floattech vrea să își concentreze puterea de cercetare și dezvoltare pe acest tip de nave.

Joep Gorgels, CFO și CBDO EST-Floattech, a declarat că „investiția obținută din partea Energietransitiefonds Rotterdam și a investitorilor existenți aduce capitalul de care aveam nevoie pentru a ne extinde, dar arată și faptul că Olanda crede în inovația din sectorul energiei curate.”

Până în prezent, doar 1% din flota de nave a planetei este electrificată și va trebui să investim serios în decarbonizarea ambarcațiunilor mici și mari pentru a ne atinge obiectivele net zero până în 2050. Totodată, oficialii UE estimează o creștere de 50% pentru transportul pe apă intern și internațional între 2015-2050, în vreme ce pentru transportul maritim global, creșterea între 2023 și 2050 ar putea fi de 200%.

Sursă foto: EST-Floattech