The Guardian scrie că cercetătorii au folosit un material pe bază de silica ce poate absorbi o gamă largă de „chimicale permanente” și le poate descompune.

„Chimicalele permanente”, cunoscute și drept substanțele chimice perfluoroalchilate și polifluoroalchilate (PFAS), aparțin unei liste mai mari de 4.700 de chimicale care nu se formează natural, iar acestea nu se descompun niciodată în momentul în care au ajuns în mediul înconjurător.

Datorită proprietăților anti-aderente și impermeabilității lor, chimicalele PFAS sunt folosite pentru obiectele și ustensilele de bucătărie, ambalajele alimentare și chiar pentru echipamente electrice sau produse cosmetice.

Madjid Mohseni, un cercetător care se concentrează asupra calității apei și tratamentelor pentru apa potabilă, a declarat că „este foarte important că putem targeta aceste substanțe chimice care sunt foarte greu de descompus și că le putem distruge definitiv.”

Amira Aker, cercetător post-doctoral la Université Laval, a detaliat pericolul pe care îl reprezintă PFAS, adăugând că „ele se atașează de proteinele din sânge și se acumulează în corp, mai ales în ficat sau rinichi. Cu cât ești mai în vârstă, cu atât ai mai multe astfel de chimicale în corp.”

În vreme ce unii oameni folosesc filtre de apă pentru a curăța apa pe care o consumă, cercetătorii au spus că această metodă s-ar putea să nu fie foarte eficientă. Acest lucru este cauzat de faptul că filtrele de apă folosesc, în mare parte, carbon activ, care nu poate elimina decât un anumit tip de PFAS.

Din moment ce producția acestei clase a fost oprită de către autorități, fabricanții de chimicale au început să producă alte tipuri de astfel de substanțe, care pot trece de sistemul de filtrare obișnuit.

Astfel, sistemul bazat pe silica dezvoltat de către cei de la Universitate din British Columbia s-ar putea dovedi a fi soluția mai bună din acest punct de vedere, deoarece poate capta o gamă mai largă de chimicale periculoase pe care să le descompună.

Echipa lui Mohensi a demarat mai multe proiecte demonstratoare pentru a arăta cum funcționează această tehnologie, însă experții sunt de părere că adopția sa la scară largă nu va fi posibilă curând.

Amira Aker a adăugat că „noile tehnologii sunt adesea costisitor și dificil de scalat. Chiar dacă nu ar fi, tot ne-am confrunta cu o mare dificultate în a convinge autoritățile orașelor să adopte acest tip de filtrare.”