Conform The Guardian, cercetătorii au determinat faptul că, dacă segmentul de populație înstărită își va reduce emisiile, atunci cei săraci și le vor putea crește pe ale lor pentru a avea un nivel de trai mai ridicat, fără să contribuie la dereglări climatice.

În același timp, studiul a determinat faptul că oamenii bogați din țările în curs de dezvoltare poluează mai mult spre deosebire de cei cu venituri reduse din țările dezvoltate.

În studiul numit Climate Inequality Report 2023, experții susțin faptul că „inegalitatea legată de emisiile cetățenilor dintr-o țară este mai mare decât cea a două țări diferite.”

„În vreme ce inegalitățile legate de emisiile provenite din două state diferite rămân considerabile, dezechilibrul general al emisiilor la nivel global este explicat de ceea ce se întâmplă în interiorul unui stat”, au adăugat ei.

În același timp, ei au menționat și faptul că „modelele legate de consum și investiții ale elitei sociale, care sunt principalii contribuitori la schimbările climatice, trebuie reduse și redirecționate corespunzător. Aceasta este o provocare uriașă.”

Experții sunt de părere că o posibilă soluție la această problemă o reprezintă creșterea progresivă a taxelor pentru segmentul înstărit de populație și companii, iar banii ar trebui investiți în soluții orientate către natură menite să reducă emisiile de carbon.