Prin expunerea unui tip comun de plastic la un catalizator lăsat în contact cu aerul, o echipă de cercetători a reușit să descompună 94% dintr-un astfel material în doar patru ore, conform Yahoo!News.

Statele Unite, cel mai mare poluator pe cap de locuitor

Plasticul transformat a devenit acid tereftalic (TPA), care este un element esențial pentru producerea poliesterilor. Deoarece TPA-ul poate fi reutilizat pentru a crea materiale mai valoroase, procesul reprezintă o alternativă mai sigură și mai accesibilă la metodele tradiționale de reciclare a plasticului, arată rezultatele studiului, publicat în revista Green Chemistry.

„Statele Unite sunt cel mai mare poluator cu plastic pe cap de locuitor și reciclăm doar 5% din aceste materiale,” a declarat Yosi Kratish, profesor de chimie la Universitatea Northwestern și co-autor al studiului.

„Interesant este că în cercetarea noastră am folosit umiditatea din aer pentru a descompune plasticul și astfel am obținut un proces extrem de curat și selectiv. Am recuperat monomeri, care sunt blocurile de bază ale PET-urilor, iar acum putem să-i reciclăm sau chiar să-i transformăm în materiale mai valoroase.”

Cum au reușit cercetătorii să descompună plasticul cu aer

Peste jumătate din plasticul produs vreodată a fost fabricat după anul 2000, iar producția anuală este estimată să se dubleze până în 2050, conform Agenției Europene de Mediu.

Până în prezent, doar 9% din plasticul produs a fost reciclat. Restul, cu durate de viață de generații, poate avea efecte grave asupra mediului și sănătății. De exemplu, ajunge în oceane, ca mai apoi să formeze grămezi plutitoare de gunoaie care afectează fauna sălbatică și se degradează în microplastice care pot pătrunde în creierul uman și alte părți ale corpului. Mai mult, poluarea cu plastice afectează păsările maritime și le cauzează simptome similare cu Alzheimerul la oameni.

Pentru a descoperi o metodă mai eficientă de descompunere a deșeurilor plastice, cercetătorii au aplicat un catalizator pe bază de molibden (un metal argintiu și ductil) și cărbune activ pe PET, care este cel mai utilizat tip de plastic poliesteric.

Cercetătorii au încălzit amestecul, ceea ce a dus la ruperea legăturilor chimice din polietilenă. Când materialul a fost expus la aer, acesta s-a transformat în TPA, un predecesor valoros pentru poliesteri, și acetaldehidă, o substanță chimică valoroasă.

Testele pe materiale plastice mixte au demonstrat că metoda a avut efect doar asupra poliesterilor, ceea ce înseamnă că nu a fost necesară sortarea plasticului înainte de proces. Tehnica a funcționat pe sticle din plastic, tricouri și materiale colorate.

„Tehnologia noastră are potențialul de a reduce semnificativ poluarea cu plastic, de a micșora amprenta ecologică a acestuia și de a contribui la o economie circulară, în care materialele sunt reutilizate, nu aruncate,” a declarat Naveen Malik, primul autor al studiului și cercetător la Universitatea Northwestern.