Potrivit Euronews.green, topirea ghețarilor planetei cauzează creșterea nivelului mării, ceea ce va determina inundarea și erodarea coastelor în cazul unei creșteri cu câțiva metri.
Problema, conform experților, va veni după prima creștere cu unul sau doi metri, care va accelera procesul de eroziune și inundare.
Cercetătorii au scris faptul că „în multe regiuni, timpul de pregătire în cazul expunerii la inundații ar putea fi mai mic decât cel estimat până în prezent.”
Pe măsură ce nivelul mării continuă să crească drept consecință a încălzirii globale, 110 milioane de oameni vor fi afectați, vorbim aici despre locuitori ai zonelor care se află deja sub nivelul mării și care sunt protejate de ziduri.
Studiul estimează că aproximativ 240 de milioane de oameni vor fi afectați în cazul unei creșteri cu doi metri a nivelului mărilor.
Există și o altă problemă descoperită de oamenii de știință, anume aceea că mai multe comunități care trăiesc pe coastă se află la o altitudine mai mică decât se anticipa până în prezent.
Asta înseamnă că cei care cred că se bucură momentan de protecție sunt de fapt mai vulnerabili în fața dezastrelor naturale, arată datele recente.
Ronald Vernimmen, cercetător principal al studiului, a declarat că „radarul (o metodă veche de măsurare) nu poate trece complet de vegetație, iar astfel supraestimează elevația terestră.”
Un scenariu de emisii ridicate, care implică o creștere a temperaturilor la nivel global cu 4 grade Celsius, ar fi dezastruoasă pentru comunitățile de coastă, deoarece acest lucru ar implica creșterea nivelului mării cu 1.3 metri până în 2100 și cu până la cinci metri până în 2300.
Oceanele și mările planetei ar putea înregistra o creștere a nivelului cu 0.3-0.6 metri până în 2100 dacă vom reuși să limităm rata încălzirii globale la sub două grade Celsius.
În același timp, o înțelegere mai bună a terenului ne va ajuta cu privire la planificarea în cazul unor dezastre, întrucât cercetătorii susțin că „datele mai precise legate de elevație vor ajuta pregătirile din timp.”
Comentezi?