Tulia Cășvean a împărtășit publicului mai multe informații din culisele sustenabilității la Transavia, inclusiv cum compania folosește produsele secundare pentru a fabrica alte produse alimentare, inclusiv pentru animale de companie. Despre toate acestea am aflat la Sustenabil Zi de Zi, eveniment dedicat sustenabilității aflat la a 4-a ediție, organizat de Asociația Environ și Eco Synergy.

Cum produce Transavia alimente din pui într-un mod sustenabil

„Suntem singurul producător din România din sectorul nostru care are facilități proprii „De la bob la furculiță”, respectiv cultivăm floarea-soarelui pentru hrana puilor pe care o procesăm în propria noastră fabrică de nutrețuri combinate. Absolut toți puii provin din fermele noastre, avem ferme de incubație, de reproducție, ferme de creștere, avem abatoare proprii, avem fabrică de procesare, laboratoare în care verificăm calitatea hranei puilor, avem propria flotă”, precizează Tulia.

Începând cu anul acesta, Transavia va extinde programul său „De la bob la furculiță”, care va include și „la bol”. Ce înseamnă asta? Compania va procesa produsele nedestinate consumului uman și le va transforma în hrană pentru animale de companie, în speță câinii și pisicile.

Tulia mai spune că Transavia este compania cu cel mai mare profit din sectorul său, atât din România, cât și din regiune, iar acest lucru se datorează modului eficient în care fermele și fabricile funcționează.

Totul pleacă de la viziunea fondatorului companiei, care a sedimentat o mentalitate de tipul „zero pierderi”, astfel că în Transavia nu există un departament de sustenabilitate și în general nu se folosește acest termen în companie. Motivul este că la Transavia, „sustenabilitatea” face parte din normal, după cum spune Tulia Cășvean.

„Atunci e normal să stingi lumina, e normal să nu arunci nimic, e normal să te gândești proactiv cum poți valorifica lucrurile și de aceea profitabilitatea noastră este la acest nivel”, mai spune ea.

Cum se asigură Transavia că nimic nu se risipește în procesul de producție

Filosofia companiei și procesele bine optimizate îi permit să valorifice toate resursele și materia primă, astfel încât acestea să fie transformate în produse alimentare sau nealimentare, care să fie întrebuințate în procesele interne.

„Să luăm exemplul cerealelor pe care le cultivăm pentru hrana puilor. După ce sunt recoltate, rămân paie. Paiele le luăm și le folosim ca așternut pentru puii din fermele noastre”, precizează reprezentanta Transavia.

Între seriile de pui crescute în ferme, așternutul respectiv este igienizat corespunzător, iar monitorizarea lui se face cu ajutorul unor senzori. Așternutul pe care compania îl folosește are un ciclu limitat de utilizare, astfel că după ce și-a îndeplinit acest scop, el este tratat corespunzător și utilizat ca îngrășământ pentru viitoarele culturi de cereale.

De asemenea, Transavia investește în prezent în ceea ce ar putea fi cea mai mare fabrică de făinuri proteice din România, adică produse alimentare pentru producția de hrană pentru animale, obținute din produsele secundare ce rămân după sacrificarea puilor. Nefiind destinate consumului uman, ele pot fi transformate în hrană pentru animalele de companie.

Apa reziduală rezultată din producție este filtrată, iar cea care respectă standardele legale este introdusă înapoi în natură, în vreme ce aceea care este mai tulbure sau mâloasă este transformată în îngrășământ pentru culturile de cereale.

„Dacă sustenabilitatea este un scop, șansele ca ea să se întâmple sunt aproape zero. Sustenabilitatea trebuie să fie un mijloc prin care trăim zilnic în calitate de consumatori, prin care business-urile fac profit. Altfel, devine o cheltuială și încet-încet, va fi lăsată în urmă”, mai spune Tulia.