Aceste norme vor interzice vânzarea de microplastice ca atare și de produse la care s-au adăugat microplastice în mod intenționat și care eliberează microplasticele respective atunci când sunt utilizate. Atunci când acest lucru este justificat în mod corespunzător, se aplică derogări și perioade de tranziție pentru ca părțile afectate să se adapteze la noile norme.

Restricția adoptată utilizează o definiție largă a microplasticelor – aceasta acoperă toate particulele de polimeri sintetici sub 5 mm care sunt organice, insolubile și rezistă degradării. Scopul este de a reduce emisiile de microplastice adăugate în mod intenționat care provin de la un număr cât mai mare de produse. Câteva exemple de produse comune care intră în domeniul de aplicare al restricției sunt:

  • materialul granular de umplere utilizat pe suprafețele sportive artificiale (acesta reprezentând cea mai mare sursă de microplastice adăugate în mod intenționat din mediu);
  • produsele cosmetice, în cazul cărora microplasticele sunt utilizate în scopuri multiple, cum ar fi exfolierea (microbile) sau obținerea unei texturi, a unui parfum sau a unei culori specifice;
  • detergenții, emolienții pentru țesături, sclipiciul, îngrășămintele, produsele de protecție a plantelor, jucăriile, medicamentele și dispozitivele medicale, pentru a numi doar câteva.

Produsele utilizate în siturile industriale sau care nu eliberează microplastice în timpul utilizării fac obiectul unei derogări de la interdicția de vânzare, dar producătorii acestora vor trebui să furnizeze instrucțiuni cu privire la modul de utilizare și de eliminare a produsului pentru a preveni emisiile de microplastice.

Primele măsuri, de exemplu interzicerea sclipiciului în vrac și a microbilelor, vor începe să se aplice atunci când restricția va intra în vigoare peste 20 de zile.

În alte cazuri, interdicția de comercializare se va aplica după o perioadă mai lungă în scopul de a oferi părților interesate afectate timpul necesar pentru a se dezvolta și a trece la produse alternative.

Comisia s-a angajat să combată poluarea cu microplastice, astfel cum se menționează în Pactul verde european și în noul Plan de acțiune privind economia circulară. În Planul de acțiune privind reducerea la zero a poluării, Comisia a stabilit obiectivul de a reduce cu 30 % poluarea cu microplastice până în 2030.

Ca parte a acestor demersuri, Comisia depune eforturi pentru a reduce poluarea cu microplastice din diferite surse: deșeurile din plastic, emisiile accidentale și neintenționate (de exemplu, pierderea granulelor de plastic, degradarea pneurilor sau eliberarea de microplastice conținute în îmbrăcăminte), precum și utilizările intenționate în produse.

Se estimează că în UE sunt eliberate anual 42 000 de tone de microplastice adăugate în mod intenționat în produse. Noile norme vor împiedica eliberarea în mediu a aproximativ o jumătate de milion de tone de microplastice.

Odată ajunse în mediu, microplasticele nu se biodegradează și nu pot fi îndepărtate. Acestea se acumulează în animale, inclusiv în pești și crustacee și, prin urmare, sunt consumate și ca alimente de către oameni.