Climate Change Summit este unul dintre cele mai mari evenimente din Europa Centrală și de Est dedicat schimbărilor climatice, cu focus pe identificarea soluțiilor aplicabile în multiple sectoare și are loc la București, în perioada 19 - 20 octombrie.

Opera Națională găzduiește prima zi a evenimentului, în timp ce programul celei de-a doua zile invită participanții la 20 de evenimente în diferite locuri din oraș.

Evenimentul este deschis publicului, iar accesul se face în baza preselecției aplicanților după completarea unui formular pe site-ul evenimentului.

Economia circulară este soluția pentru un viitor durabil

Vojtech Vosecky este unul dintre cei mai importanți susținători ai economiei circulare din Europa și este considerat de LinkedIn drept una dintre cele mai credibile voci din Europa pe subiecte verzi (Top Green Voices). Este co-fondator al think tank-ului Institutul de Economie Circulară și a lucrat pe probleme conexe în Parlamentul European.

Timp de patru ani, a fost responsabil de tranziția orașului Praga către economia circulară, iar în prezent, alături de organizația lider mondial numită Circle Economy, furnizează instrumente și servicii de ultimă oră pentru Țările Nordice, Europa Centrală și de Est și, în general, în întreaga lume.

Ingmar Juergens, pionier al finanțărilor care au la bază reducerea impactului emisiilor gazelor cu efect de seră, este unul dintre puținii experți care acoperă întreaga gamă de aspecte privind politicile climatice și finanțarea, de la adaptare, la atenuare, până la modelarea impactului și economia schimbărilor climatice.

Ingmar Juergens este co-fondator și CEO al Climate & Company, care abordează probleme legate de finanțarea ecologică încă din 1998. A petrecut peste 20 de ani lucrând în poziții de responsabilitate pentru organizații internaționale precum OCDE, ONU (FAO) și Comisia UE, iar în ultimii ani s-a concentrat tot mai mult pe finanțe și pe rolul politicii în modelarea deciziilor de investiții private.

Alături de aceștia, vor fi prezenți la cea de-a doua ediție a Climate Change Summit lideri din domeniul inovării climatice şi politicilor de mediu, factori de decizie la nivel național și european, cercetători și antreprenori.

Hans van der Loo - Președinte, Institute of Integrated Economic Research; David Carlin, care conduce programul de risc pentru UNEP - Finance Initiative și contribuie la gestionarea riscurilor climatice în sectorul financiar, Elina Bardram, Head of International Relations Unit, DG Clima, Comisia Europeană și Peter Elwin, șeful programului Food & Land Use, Planet Tracker și expert în dinamica investițiilor sunt o parte dintre invitații care vor discuta la Climate Change Summit despre posibilitățile de finanțare pentru un viitor durabil, practici responsabile, economie circulară și perspective asupra climei ale Comisiei Europene.