Recuperarea anuală a 25.000 de tone de metale prețioase

Viitoarea fabrică din Mesa, Arizona, va putea procesa până la 25.000 de tone de componente provenite de la vehiculele electrificate care folosesc magneți permanenți în motoare, potrivit Electrive.

Potrivit companiei, aceasta va fi prima fabrică din lume focusată pe separarea magneților permanenți, pentru că în trecut, aceste componente nu erau recuperate, având în vedere cât de dificilă este demontarea lor. Fabrica, ce ar putea fi deschisă în 2026, va crea 30 de locuri de muncă pentru comunitățile locale.

Procesul de recuperare a magneților permanenți a fost dezvoltat de inginerii din cadrul companiei canadiene și se numește MagCycle, iar compania a deschis o fabrică demonstrativă pentru prezentarea procesului în 2023.

Metoda de recuperare a metalelor rare poate fi aplicată și altor componente, cum ar fi dispozitivelor din centrele de date sau turbinelor eoliene.

Ahmad Ghahreman, CEO și cofondator al Cyclic Materials, a declarat că „prin dezvoltarea lanțurilor de aprovizionare cu buclă închisă, ne reducem dependența de sursele externe și ne asigurăm un flux de materiale mai stabil.”

BMW a devenit prin i Ventures un investitor în compania canadiană de reciclare încă din 2023, iar de la începutul acestui an, Tata s-a alăturat grupului de investitori prin filiala sa JLR, după o finanțare de 2 milioane de dolari.

Sursă foto: Cyclic Materials