NABU, aplicația de citit pentru copii, a fost lansată oficial în România de către NABU, UiPath Foundation și OvidiuRO.

Parteneriatul dintre cele trei organizații se bazează pe o misiune comună, aceea de a oferi tuturor copiilor oportunitatea de a se dezvolta în cele mai bune condiții.

Fondată la New York în 2013, NABU este o organizație premiată, al cărei obiectiv este de a alfabetiza populația și de a ajuta copiii să citească în limba lor maternă. Misiunea NABU este de a contribui la rezolvarea crizei alfabetizării la nivel global, astfel încât fiecare copil să poată citi și să-și atingă potențialul. Organizația își propune să ofere fiecărui copil acces egal la alfabetizare până în 2030.

NABU, UiPath Foundation și OvidiuRO vor să le ofere copiilor care provin din medii vulnerabile și care se confruntă cu sărăcia posibilitatea de a-și defini și modela propriul viitor prin educație, oferindu-le acces la literatură de calitate adaptată vârstei lor.

Aplicația NABU este gratuită și funcționează chiar și cu o viteză mică a internetului, fără a necesita un smartphone performant. În plus, cărțile digitale pot fi descărcate în biblioteca virtuală și apoi citite fără conexiune la internet.

Prin intermediul aplicației, cele trei organizații partenere își propun să contribuie la eradicarea crizei globale a alfabetizării, astfel încât fiecare copil să-și atingă potențialul maxim.

”Cititul este esențial pentru dezvoltarea cognitivă a copiilor. Aplicația NABU se adresează tuturor copiilor cu vârste cuprinse între 2 și 10 ani și este accesibilă pentru cei peste 1,77 milioane de copii din această categorie de vârstă din întreaga țară. Conform estimărilor UNICEF, jumătate dintre aceștia se confruntă cu sărăcie. Pentru a fi cât mai accesibilă familiilor din comunități vulnerabile, aplicația este gratuită și este gândită astfel încât să funcționeze fără internet de mare viteză și fără un smartphone ultra performant. Prin parteneriatul cu NABU și OvidiuRO ne propunem să mai adăugăm o cărămidă la misiunea noastră de a oferi tuturor copiilor șanse egale la educație de calitate”, spune Raluca Negulescu-Balaci, Directoarea Executivă a UiPath Foundation.

Cărțile disponibile în aplicație, de la texte și până la ilustrații, sunt special concepute pentru copiii cu vârste cuprinse între 2 și 10 ani. După descărcarea aplicației, aceștia au acces la peste 100 de cărți bilingve în română - engleză, organizate pe niveluri de fluență la citit, ce conțin subiecte actuale și relevante într-o societate multiculturală.

Până la finalul anului, numărul cărților disponibile copiilor și familiilor lor va ajunge la aproximativ 160. Există, de asemenea, o colecție de 40 de cărți în limba ucraineană, special concepută pentru a veni în sprijinul copiilor refugiați din Ucraina.

”Parteneriatul cu UiPath Foundation și Asociația OvidiuRO ne bucură și ne onorează. Programele și acțiunile lor centrate pe democratizarea accesului la educație se aliniază perfect misiunii noastre de a oferi acces egal la alfabetizare până în anul 2030. Cei mici merită un start bun în viață, iar prin NABU vrem să contribuim la dezvoltarea lor educațională optimă”, spune Tanyella Evans, Directoare Executivă și Co-fondatoare NABU.

Înainte de lansarea oficială, aplicația a fost promovată de către OvidiuRO în cadrul rețelei sale de profesori.

Peste 270 de profesori din rețeaua OvidiuRO au făcut parte din programul „Ambasadorii lecturii NABU” și au promovat în mod voluntar aplicația în comunitățile lor pe parcursul verii. În prezent, în România, există deja peste 13.300 de utilizatori ai aplicației.

”Accesul la educație timpurie poate oferi copiilor mai multe șanse și oportunități pe parcursul vieții. NABU, credem noi, este una dintre soluțiile de care aveam nevoie pentru a face cititul mai accesibil și pentru a încuraja copiii din medii vulnerabile să se dezvolte prin lectură”, spune Maria Gheorghiu, președinte și co-fondatoare OvidiuRO.

România este a cincea țară în care aplicația este lansată. NABU poate fi descărcată gratuit din App Store sau Google Play. Puteți accesa pagina: www.uipathfoundation.com/nabu pentru mai multe informații.