ESG Today scrie că informația a fost dată publicității în Raportul de Sustenabilitate al Amazon pentru 2022, iar noile cerințe fac parte din obiectivul principal al companiei de a avea o amprentă generală net-zero până în 2040. Furnizorii terți, asupra cărora Amazon nu are niciun control direct, sunt responsabili pentru trei sferturi din amprenta totală de carbon a companiei.

Kara Hurst, vicepreședinte pentru Sustenabilitate la nivel global la Amazon, a declarat că pentru a ajunge la o amprentă net-zero de carbon până în 2040, Amazon trebuie să își reducă amprenta de carbon în întregul business, inclusiv în lanțul nostru vast de aprovizionare. Ca multe alte companii de dimensiunea noastră, aceasta reprezintă o provocare, pentru că aceste activități au loc în afara controlului nostru operațional direct.”

Totuși, compania de e-commerce a anunțat în raport că amprenta sa generală de carbon a scăzut cu 0.4%, iar emisiile din domeniul 3 s-au redus cu 0.7%, în vreme ce veniturile au crescut cu 9%. Asta înseamnă că furnizorii au acționat cu privire la noile construcții și la mijloacele de transport folosite, lucru care a dus la o reducere a emisiilor.

Pe lângă aceste cerințe, Amazon se angajează să își sprijine furnizorii care vor să devină mai sustenabili, cu soluții și produse care pot urmări emisiile și să îi ajute pe o parte dintre aceștia să treacă la surse de energie nepoluante.

Alte puncte cheie din raport includ progresul Amazon către energie 100% regenerabilă, obiectiv ce trebuie atins până în 2025 și care este încă realizabil, potrivit oficialilor, întrucât compania și-a crescut capacitatea de energie fără carbon cu 8 GW anul trecut. De asemenea, livrările făcute cu mașini electrice au înregistrat o creștere semnificativă, după ce compania a achiziționat 9.000 de dube electrice și vrea să opereze 100.000 de astfel de vehicule până în 2030.