ESG Today scrie că pe lângă lansarea acestui fond, Silva Capital a anunțat și prima strângere de fonduri pentru acesta, la care au participat companii precum firma de minerit Rio Tino sau compania aeriană australiană Qantas. Cei 53 de milioane de dolari reprezintă doar o parte din totalul de 250 de milioane pe care Silva Capital își dorește să îi obțină pentru fondul său dedicat climei.

Jonathon McCarthy, Chief Decarbonization Officer, Rio Tino, a declarat că „ne dorim să ne decarbonizăm operațiunile, însă tehnologiile de care avem nevoie pentru a face acest lucru încă sunt în stadiul de dezvoltare. Între timp, investiția pe care am oferit-o fondului de mediu al celor de la Silva Capital ne ajută să ne asigurăm aprovizionarea cu credite de carbon de calitate.”

Prin fondul său de mediu, Silva Capital vrea să sprijine proiectele mari de captare a carbonului prin reîmpăduriri, contribuind totodată la regenerarea terenurilor agricole.

Brad Mytton, Co-Managing Director, Silva Capital, adaugă că „agricultura sustenabilă se află în fruntea strategiei noastre de investiții. Prin acest fond, ne propunem să creăm un portofoliu mixt de agricultură sustenabilă și de reîmpăduriri, generând cantități mari de credite de carbon validate de profesioniști.”

Aceasta reprezintă și prima investiție făcută de Qantas prin fondul său de investiții climatice, care are la dispoziție 400 de milioane de dolari australieni, prin care compania vrea să își atingă obiectivele climatice.