Conform ESG Today, Vioneo a fost lansat pentru a ajuta la dezvoltarea a două dintre cele mai utilizate tipuri de plastic pentru ambalaje, respectiv polipropilenă și polietilenă. Din toată cantitatea de mase plastice folosită anual, doar 9% este reciclată, potrivit experților, astfel că este cu atât mai urgent să găsim alternative sustenabile.

Jan Secher, fostul CEO al Clariant AG and Perstorp Group și care a fost desemnat președinte al consiliului de conducere în cadrul Vioneo, a declarat că „prin adoptarea tehnologiilor dovedite și a metanolului verde, ne propunem să rezolvăm problemele asociate cu producția și utilizarea de plastic. Totodată, vrem să oferim Europei oportunitatea de a contribui la schimbare într-o industrie a chimicalelor ce valorează 5 trilioane de euro la nivel global.”

Construcția unității de producție și aprovizionarea cu materie primă vor necesita investiții de 1.5 miliarde de euro, care vor fi asigurate de fonduri private și de împrumuturi, dar oficialii A.P. Moller spun că succesul acestui proiect va depinde de cadrul legislativ, dar și de politicile care vor sprijini o piață competitivă pentru plasticul nepoluant.