Conceptul de produse cruelty-free (produce create și testate fără vătămarea animalelor; N.red.) vine într-un moment în care lumea este copleșită de probleme, iar dorința de a face o schimbare la nivel individual se simte imposibilă, și prezintă o soluție simplă, pe care o putem practica împreună în viața noastră de zi cu zi.
Să faci angajamentul de a achiziționa produse cruelty-free poate ajuta mediul înconjurător în multe feluri, motiv pentru care am compilat câteva dintre beneficiile pe care aceste produse le pot aduce atât planetei, cât și ție.
Produsele cruelty-free salvează animale
Testarea pe animale este o problemă la nivel mondial, iar produsele cruelty-free pot să ajute în rezolvarea acestei probleme, conform Bio Friendly Planet.
Deși practic nu există motive întemeiate pentru testarea pe animale, companii mari continuă să efectueze aceste teste. Principalele victime sunt iepurii și șoarecii, care sunt expuși la substanțe chimice dure și alte produse care provoacă suferință și leziuni corporale.
De cealaltă parte, produsele cruelty-free folosesc peste 40 de teste disponibile pentru a verifica siguranța produselor fără a implica animale, iar companiile utilizează mii de substanțe și ingrediente deja verificate ca fiind sigure.
Machiajul cruelty-free promovează practici durabile
Conform Doll Smash, mărcile care au produse de frumusețe vegane și cruelty-free pun accent pe practici sustenabile în întreg procesul de producție. Acestea se străduiesc să minimizeze impactul asupra mediului prin folosirea resurselor regenerabile, ambalaje ecologice și reducerea deșeurilor.
Multe produse vegane sunt ambalate în materiale reciclabile, iar unele companii oferă chiar și opțiuni refillable (ambalaje care pot fi folosite de mai multe ori, precum veche sticlă de sifon; N.red.) pentru a reduce risipa de ambalaje. Prin sprijinirea acestor branduri, contribui la o industrie a frumuseții mai sustenabilă și mai responsabilă.
Produsele cruelty-free sunt potrivite pentru toate tipurile de ten
Produsele de frumusețe vegane și cruelty-free sunt, în general, create cu ingrediente naturale și blânde cu tenul, ceea ce le face potrivite pentru toate tipurile de piele, inclusiv pentru pielea sensibilă sau cu probleme.
Aceste produse sunt adesea lipsite de substanțe chimice agresive, parfumuri sintetice sau alți iritanți care pot agrava anumite afecțiuni ale pielii. În plus, lipsa de chimicale este benefică și mediului înconjurător.
Este mai ușor să devii „green” cu cruelty-free
Companiile dedicate producerii de produse cruelty-free sunt cele care folosesc ingrediente și materiale mai naturale și mai sustenabile, față de cele normale, care folosesc chimicale și produse sintetice care contribuie la încălzirea globală. De asemenea, produsele cruelty-free nu folosesc substanțe dăunătoare precum butil hidroxitoluen, care cauzează iritații de piele și de ochi, sau alte chimicale care pot cauza deficiențe imunitare sau chiar astm.
De la produsele fizice, cum ar fi machiajul sau produsele de îngrijire a pielii, până la ambalajele acestora, ele folosesc materiale mai prietenoase cu mediul, ceea ce le face o alegere mai bună pentru sănătatea planetei și a ta.


Comentezi?