Potrivit World Economic Forum, surse ale Națiunilor Unite susțin că 11 milioane de tone de plastic ajung în oceane anual, o cantitate îngrijorătoare, de unde și graba pentru a găsi soluții.

În vreme ce liderii lumii au timp până în 2024 să ia o decizie cu privire la tratatul plasticului, care ar trebui să adreseze ciclul complet de viață al plasticului, unele companii și unii cercetători încep deja dezvoltarea unor noi moduri de a recicla și reutiliza plasticul.

Cărămizi din plastic reciclat

Una dintre aceste companii este Gjenge Makers, fondată în Kenia, care speră să revoluționeze industria construcțiilor prin cărămizile lor fabricate din plastic, care pot fi folosite și pentru reparațiile șoselelor.

Deșeurile din plastic recuperate de companie sunt colectate și combinate cu nisip, iar apoi sunt remodelate sub forma unor cărămizi.

Până acum, reprezentanții companiei susțin că au reciclat 100 de tone de plastic, iar în același timp au reușit să creeze locuri de muncă pentru comunitățile locale, care sunt implicate în colectarea gunoaielor.

Haine pentru sport din plastic reciclat

Hainele ușoare pentru sport din plastic reciclat sunt una dintre inovațiile din partea Institutului de Tehnologie din Massachusetts.

Cercetătorii institutului au reușit să fabrice un material textil din polietilenă, care este plasticul subțire folosit pentru pungi și ambalaje alimentare.

Oamenii de știință au reușit să fabrice materialul în așa fel încât apa poate scăpa, ceea ce face acest material ideal pentru haine sport, precum adidași și colanți.

Svetlana Boriskina, unul dintre cercetătorii care au lucrat la acest proiect a declarat că „odată ce o pungă de plastic este aruncată în ocean, acest lucru este o problemă. Dar aceste pungi pot fi reciclate, iar dacă poți face adidași sau hanorace din polietilenă, are sens din punct de vedere economic să aduni aceste pungi și să le reciclezi.”

Benzină și motorină din mase plastice

O companie din Zambia are ambiția de a obține combustibil prin arderea cauciucurilor și a deșeurilor din plastic într-un reactor.

Compania de Energie Regenerabilă din Africa Centrală produce aproape 700 de litri de motorină și benzină în fiecare zi dintr-o tonă și jumătate de deșeuri.

Mulenga Mulenga, CEO al companiei speră să adune fonduri pentru a putea extinde operațiunile. El a declarat că „la capacitate maximă, sperăm să putem contribui cu 20-30% din totalul combustibilului folosit la noi în țară.”

În vreme ce acest proiect speră să rezolve problema deșeurilor în Zambia și să ofere o alternativă la combustibilii fosili pentru populație, procesul este departe de a fi perfect, întrucât pentru a produce combustibilul, este eliberată o cantitate mare de dioxid de carbon.

Ambalaje pentru produse de îngrijire personală din plastic reciclat

PiperWai, un startup din Brooklyn, reciclează plasticul din oceane pe care îl transformă în ambalaje pentru deodorantele naturale ale companiei.

Fondatoarea folosea înainte sticlă și plastic pentru a realiza ambalajele pentru produsele de îngrijire a pielii, dar și-a dorit să găsească alternative mai sustenabile.

Compania utilizează deșeuri din plastic pe care pescarii le colectează din ocean.