Potrivit ESG Today, fondurile pe care oficialii doresc să le obțină pentru Mirova Gigaton Fund sunt de 500 de milioane de dolari, astfel că investitorul a depășit deja jumătate din acest obiectiv la care a contribuit și Banca Europeană de Investiții (BEI) cu 75 de milioane de dolari.

Mirova Gigaton Fund are ca obiectiv principal furnizarea de împrumuturi pe termen mediu și lung pentru proiectele cu energie verde din țări aflate în regiuni precum Africa, America Latină sau Orientul Mijlociu. Principalii beneficiari ai fondului sunt întreprinderile mici și mijlocii (IMM-urile) care vor să facă tranziția la o economie verde prin măsuri cum ar fi instalarea de panouri solare, dar pot obține fonduri și acele afaceri care promovează mobilitatea electrică și soluțiile pentru stocarea energiei.

Ryan Levinson, directorul Mirova Gigaton Fund și Head of Emerging Market Energy Transition, a declarat că „obiectivul nostru global este să contribuim la accelerarea tranziției către o economie cu emisii reduse de carbon și să îmbunătățim accesul la energie în Africa, Asia-Pacific și America Latină.”

Startup-ul kenyan specializat în sisteme de energie solară și irigații pentru ferme SunCulture și compania specializată în panouri solare Solar Panda sunt două dintre proiectele care au primit finanțare până acum prin fondurile oferite de Mirova.

Raphaël Lance, Head of Energy Transition Funds, Mirova, adaugă: „provocările legate de finanțarea sustenabilă merg dincolo de granițele țărilor dezvoltate: prin faptul că am depășit jumătate din suma propusă la doar un an de la lansarea acestui fond, Mirova Gigaton Fund este dovada ambiției noastre de a dezvolta o platformă pentru finanțarea țărilor în curs de dezvoltare care vor să își modernizeze infrastructura în deceniile ce vor urma.”