Profesorul Nick Dunn din cadrul Universității Lancaster este de părere că iluminatul orașelor pe timp de noapte nu este benefic pentru sănătate și această așa-zisă evoluție tehnologică ne-a îndepărtat de fapt de planetă și natură.

Întunericul din orașe ne poate ajuta să privim altfel viitorul sustenabil

Adesea se vorbește despre orașe sustenabile la nivel de mobilitate fără emisii, spații verzi și o arhitectură care să faciliteze răcirea clădirilor, dar și a zonelor din apropiere. Dar poate la fel de important, crede Nick Dunn, este să vorbim despre orașe întunecate noaptea, atunci când nu doar noi ne odihnim, ci și natura.

„Dacă renunțăm la iluminatul urban așa cum îl cunoaștem noi și ne reorientăm către clădiri adaptate unui astfel de mediu, putem avea beneficii mari atât noi, cât și planeta”, explică profesorul.

Earth.com scrie că iluminatul urban pe timp de noapte nu afectează doar mediile respective, ci el se „revarsă” și în împrejurimi, prin șoselele adiacente orașelor, lucru care afectează oamenii, dar și animalele. Păsările migratoare, de exemplu, pot fi bulversate de iluminatul artificial pe timp de noapte, dar și alte animale, astfel încât apar dereglări la nivelul ecosistemelor.

Toate acestea, explică Nick Dunn, ar putea fi rezolvate dacă renunțăm la iluminatul artificial puternic, pe care să îl înlocuim cu o infrastructură adaptată în așa fel încât să putem vedea în continuare pe timp de noapte.

Reconectarea cu planeta, mai importantă decât credem

Poate părea banal, dar oamenii au evoluat de-a lungul timpului să funcționeze în armonie cu răsăritul și apusul soarelui, concept ce face referire la ceasul nostru biologic sau ritmul circadian. Atunci când acesta este perturbat, apar aproape imediat probleme de sănătate ce ne afectează activitatea zilnică, precum anxietatea, oboseala sau insomnia.

„Deci, ce s-ar întâmpla dacă am mai diminua iluminatul artificial?” Profesorul din Anglia spune că nu trebuie să renunțăm complet la lumina artificială, pentru că ea ne-a ajutat cu siguranță să evoluăm, dar trebuie să o dozăm cu grijă, astfel încât să nu ne lăsăm conduși de ideea că un viitor de dorit pentru omenire este unul în care există doar lumină.

„Percepția comună”, spune el, „este lumina și întunericul sunt în opoziție. Lumina este sinonimă cu binele, claritatea și înțelepciunea. De cealaltă parte, întunericul este de nedorit, fiind asociat cu lucrurile negative, demonice.”

Realitatea este alta. Întunericul nu ne vrea răul, ci el este o completare a binelui, el permite apariția anumitor fenomene pe care din păcate nu le mai putem admira. De exemplu, câte stele puteți vedea pe cerul nopții din București? Prea puține, iar acelea s-ar putea ca de fapt să fie planete sau chiar luna.

Beneficiile întunericului pe timp de noapte

Dincolo de admirarea fenomenelor astronomice, întunericul ne oferă liniște, ne permite să ne reconectăm cu natura și să reflectăm asupra a ceea ce am trăit sau a ceea ce așteptăm în viitor. Nu degeaba se spune că noaptea este un sfetnic bun. Doar că așa cum este ea acum în orașe, înțelepciunea sa parcă nu se simte la fel.

„Să îmbrățișăm întunericul înseamnă mai mult decât să luptăm cu poluarea luminoasă. El este de fapt, conectat cu tot ceea ce ne înconjoară și ne ajută să ne reconectăm cu tot ceea ce este în jurul nostru”, mai spune profesorul.

Mai mult, chiar și sateliții pe care i-am lansat de-a lungul deceniilor în spațiul cosmic contribuie la această problemă, pentru că reflectă lumina chiar și în regiuni acolo unde poluarea luminoasă nu avea cum să ajungă.

Încă nu este târziu să mai stingem luminile acolo unde este posibil noaptea, ca să ne bucurăm de liniștea pe care o oferă întunericul și să ne odihnim cum trebuie după o zi plină.