Totodată, la începutul anului trecut, Direcția Raiffeisen Private Banking a preluat în coordonare, și activitatea segmentului de clienți Premium Invest, cu active personale în administrare de minim 60.000 euro. Aceștia au acces acum la servicii dedicate, un univers larg de produse financiare și un nivel ridicat de expertiză în investiții prin intermediul unei noi echipe de bancheri personali.

Raiffeisen Private Banking a continuat și în acest an extinderea ofertei de instrumente financiare, care au atras un interes foarte ridicat din partea clienților.

”Inovația și capacitatea de adaptare la evoluția tot mai dinamică a piețelor financiare sunt aspecte ce definesc tot mai mult private banking-ul din prezent. Ne asumăm responsabilitatea de a susține clienții să își pună finanțele personale într-o formă mai bună, oferindu-le un nivel ridicat de expertiză în investiții și acces la un univers investițional foarte divers, compus din fonduri de investiții locale, fonduri de investiții internaționale, obligațiuni guvernamentale, obligațiuni corporative si certificate”, spune Alexandru Cristescu, Director, Raiffeisen Private Banking.

Anul acesta, Direcția de Private Banking a Raiffeisen Bank România a adăugat în oferta investițională obligațiuni corporative denominate în dolari, precum și 2 fonduri de investiții internaționale axate pe sustenabilitate:

Raiffeisen Smart Energy - fond de acțiuni denominat în euro, care investește la nivel global în acțiuni ale companiilor ce oferă soluții sau produse de energie inteligente pentru reducerea gazelor cu efect de seră sau în companii care au fost clasificate drept sustenabile;

Raiffeisen Dollar-ShortTerm - fond de obligațiuni internaționale pe termen scurt-mediu, denominat în dolari.

Direcția Private Banking din cadrul Raiffeisen Bank România a fost lansată în 2012, cu birouri in București și în cele mai importante orașe din țară. Clienții Private Banking sunt clienți cu active în administrare de minim 250.000 euro.