Suntem expuși la microplastice în numeroase moduri, iar aceste particule minuscule rezultate din degradarea plasticului se regăsesc în sol, apă și chiar în aer. Aceste particule se adună nu numai în jurul nostru, cât și în interiorul corpului nostru - avem suficiente microplastice doar în creier pentru a crea o lingură de unică folosință.

Nivelul de microplastice din creier a crescut semnificativ în timp: numai între 2016 și 2024, concentrația acestora a crescut cu aproximativ 50%, după cum este arătat în studiul realizat de cercetătorii de la Universitatea din New Mexico și publicat în revista Nature Medicine.

Dar cum ajung aceste particule ceea ce sunt astăzi? Care este „viața secretă” pe care o parcurg?

Nașterea microplasticelor: un fir de poliester

Totul începe cu ceva mic, precum un fir subțire de polistiren desprins din țesătura unui pulover ieftin, în timp ce se învârte într-o mașină de spălat. Doar o singură spălare poate elibera până la 700.000 de fragmente și fibre microscopice de plastic, conform The Guardian.

Acest fir, alături de miliarde de alte fibre sintetice, traversează în rețeaua de canalizare și ajung nămol de epurare, care este folosit ca fertilizator pe câmpuri agricole din SUA și Europa. Astfel, solurile devin un rezervor global de microplastice. O stație de epurare din Țara Galilor a descoperit că 1% din greutatea nămolului era plastic.

De la canalizare în pământ

Împrăștiat pe câmp sub formă de nămol de epurare, firul nostru de poliester ajunge în ecosistemul solului. O râmă care se strecoară printre rădăcini îl confundă cu materie organică și îl înghite, dar nu-l poate digera.

Un studiu publicat arată că 1 din 3 râme conține plastic, la fel ca un sfert dintre melci și limacși. Plasticul afectează digestia, fertilitatea și creșterea insectelor. Chiar și organismele minuscule din sol, precum acarienii și nematodele (esențiale pentru fertilitatea terenului) sunt afectate negativ.

Pe lanțul trofic, în șoareci și păsări

Într-o grădină suburbană, un arici mănâncă zeci de nevertebrate într-o noapte – și odată cu ele, plasticul din ele. Într-un studiu, 4 din 7 arici aveau plastic în fecale, inclusiv fire roz de poliester.

Șoarecii, șobolanii și alte mamifere mici sunt și ele contaminate, iar păsările care se hrănesc cu insecte ingerează microplastice prin pradă.

Spălate în râuri, purtate de vânt

Firul de plastic nu se degradează, iar când animalul care l-a consumat moare, firul revine în sol și este arat odată cu câmpul, dus de vânt în aer, sau spălat de ploaie în râuri.

Acest proces este un ciclu prin care particulele se deplasează ani în șir prin ecosistemele naturale. În SUA, microplastice echivalente cu 300 de milioane de sticle de plastic au căzut sub formă de ploaie peste Marele Canion, Joshua Tree și alte parcuri naționale.

Chiar și cele mai izolate locuri sunt contaminate – un om de știință a găsit 12.000 de particule de microplastic pe litru în gheața marină arctică.

Infiltrarea în plante, flori și în mesele noastre

În timp, firul de poliester se rupe în fragmente tot mai mici. Acestea pot deveni nanoplastice, destul de mici pentru a pătrunde în celulele rădăcinilor plantelor, care ajunge în frunze, fructe și poate afecta fotosinteza.

În interiorul plantelor, plasticul blochează canalele de apă și nutrienți, eliberează substanțe toxice și dăunează celulelor. Grâul, orezul și salata conțin microplastice, toate fiind alimente pe care le consumăm zilnic.

Opt miliarde de tone de plastic

Odată ce începe această călătorie, îndepărtarea firului de plastic din ecosistem este aproape imposibilă, așa că cea mai bună soluție este prevenția: înainte de râmă, înainte de sol, înainte de mașina de spălat, chiar înainte ca puloverul să fie produs.

Din anii 1950, omenirea a produs peste 8.3 miliarde de tone de plastic, adică echivalentul unui miliard de elefanți și este prezent în ambalaje, textile, agricultură și bunuri de larg consum. Este aproape imposibil să trăim fără el.