Potrivit The Next Web, compania a lucrat la finalizarea lucrărilor încă din iunie anul trecut, când echipamentele și mașinăriile încă erau pregătite pentru montaj. Acum, ele sunt funcționale în cea mai mare fabrică din lume din punct de vedere a mineralizării emisiilor de CO2 captate.
Fabrica pilot de 25 de milioane de dolari
În luna noiembrie a anului trecut, Paebbl a obținut o finanțare Series A în valoare de 25 de milioane de dolari pentru a continua scalarea tehnologiei sale prin care emisiile de CO2 sunt transformate în materiale de construcții cu emisii reduse.
Ca urmare a investiției, reprezentanții companiei spun că lucrările au fost finalizate „în timp record” cu ajutorul altor două companii olandeze, Spie și Vicoma.
Compania folosește procese proprii prin care accelerează mineralizarea naturală a carbonului, prin combinarea olivinei (un tip de mineral) și a carbonului captat din industriile grele. Aceste două elemente sunt introduse în mașinăriile companiei, unde are loc mineralizarea accelerată, iar CO2-ul este transformat în CO3 (trioxid de carbon), care se îmbină cu olivina.
Fiecare tonă de CO2 captată poate fi folosită astfel pentru a produce trei tone de pudră de carbonat de magneziu, care poate înlocui varul (oxid de calciu) în producția de ciment. Astfel, emisiile de carbon captate pot fi stocate permanent prin utilizarea lor în materiale de construcții.
Până în 2030, Paebbl vrea să producă un milion de tone de carbonat de magneziu, astfel că va obține venituri nu doar prin vânzarea creditelor de carbon, ci și prin comercializarea acestui material de construcții mai sustenabil.
Any thoughts?