Potrivit ESG Today, Norvegia și-a actualizat astfel obiectivele de mediu stabilite în concordanță cu Acordul de la Paris, pe care toate statele ce l-au semnat trebuie să le reitereze la fiecare 5 ani. Fiecare reevaluare a acestor obiective de mediu trebuie să fie mai amplă decât cea precedentă, deci să implice o reducere mai mare a amprentei de carbon.
Obiectivele climatice de până în prezent ale Norvegiei prevedeau o reducere a emisiilor de dioxid de carbon cu 55% până în 2030.
Credite de carbon disponibile la nivel internațional
Guvernanții Norvegiei au sugerat faptul că, pentru atingerea obiectivelor de mediu, vor putea fi utilizate la nevoie și credite de carbon disponibile internațional, aceasta fiind o soluție cu potențial și pentru alte state care și-au stabilit obiective ambițioase de mediu, dar care poate nu vor reuși să le îndeplinească la timp.
Nu a fost dat publicității un plan exact privind strategia de mediu a Norvegiei, însă aceasta ar putea fi detaliată curând. Totuși, reprezentanții statului au declarat că „Guvernul vrea să își atingă obiectivele pentru anul 2035 prin măsuri la nivel național și în colaborare cu Uniunea Europeană.”
De asemenea, printre măsurile pe care le cunoaștem în prezent în vederea reducerii amprentei de carbon se numără taxarea gazelor cu efect de seră, informarea cu privire la alternativele nepoluante și sprijinul financiar pentru dezvoltarea tehnologiilor sustenabile.
Any thoughts?