„Rewilding-ul este procesul prin care permitem naturii să-și recapete funcționarea naturală, prin restabilirea proceselor ecologice și, acolo unde este nevoie, prin amplificarea acestora, contribuind la formarea unor ecosisteme sănătoase și autonome,” ne explică Marina Drugă, director executiv Rewilding România, o fundație care își dorește reintroducerea zimbrilor în Munții Țarcu.

Revenirea speciilor-cheie dispărute local este una dintre metodele prin care ecosistemele pot deveni din nou sănătoase, reziliente și capabile să se autoregleze, cu intervenție umană minimă pe termen lung.

Acest proces este esențial deoarece ecosistemele funcționale susțin biodiversitatea, stochează carbon, reduc inundațiile sau incendiile și generează beneficii directe pentru comunitățile locale, inclusiv oportunități economice bazate pe natură.

De ce „renaturarea” nu este un termen corect

Termenul rewilding este folosit intenționat în limba engleză, deoarece în prezent nu există un echivalent în limba română care să surprindă cu acuratețe complexitatea acestui concept. Termeni precum „renaturare” sau „resălbăticire” reflectă doar fragmente ale procesului, fără a include pași precum restabilirea proceselor naturale, reconectarea ecosistemelor, reintroducerea speciilor-cheie și colaborarea strânsă cu comunitățile locale.

„Rewilding este un concept modern, integrat la nivel internațional, iar utilizarea lui ne permite să păstrăm claritatea în comunicare. Alegem acest termen pentru că reprezintă cel mai fidel viziunea noastră asupra modului în care natura își poate recăpăta propriile ritmuri, oferind beneficii durabile atât mediului, cât și oamenilor.”

În procesul de rewilding, indiferent dacă vorbim de specii de ierbivore mari, prădători, ingineri ai ecosistemelor (precum castorii sau necrofagi precum vulturii), acestea reprezintă „instrumente ecologice” prin care se repornesc procese naturale esențiale: pășunatul natural, dispersia semințelor, dinamica prădător-pradă, regenerarea habitatelor sau refacerea ciclurilor hidrologice.

Așadar, scopul acestor procese este restabilirea proceselor naturale, astfel încât ecosistemele să devină autonome și auto-sustenabile.

Foto: Daniel Mîirlea

Care este procesul de rewilding al zimbrilor

Inițiativa de reintroducere a zimbrilor a fundației Rewilding România a început în 2012, odată cu realizarea unui studiu în contextul lansării inițiativei europene Rewilding Europe, care și-a propus refacerea proceselor naturale la scară mare prin revenirea speciilor-cheie în peisajele europene.

Studiul a evaluat potențialul ecologic și social al zonei pentru revenirea zimbrului, iar ulterior au fost identificate habitatele potrivite, dezvoltate parteneriate locale, precum cele cu WWF România și autoritățile locale.

„Procesul de reintroducere a zimbrilor în mediul natural este unul complex și începe cu selecția atentă a zimbrilor, pe baza unor criterii genetice, comportamentale și de sănătate, urmată de pregătirea acestora pentru integrarea în mediul natural, transportul și translocarea în zona de reintroducere,” ne explică Marina.

„Animalele trec apoi printr-o perioadă de aclimatizare în țarcuri mari semi-sălbatice, sunt eliberate treptat și monitorizate pe termen lung pentru a observa modul în care se integrează în ecosistem și impactul pe care îl generează. Fiecare etapă implică echipe multidisciplinare de specialiști, biologi, geneticieni, veterinari, experți în conservare și lucrul cu comunitățile locale.”

Prima translocare a fundației a avut loc în 2014, iar în prezent există o populație de peste 250 de zimbri în Munții Țarcu, fiind una dintre cele mai importante populații libere din Europa.

Foto: Cătălin Josan

Astfel de proiecte sunt finanțate din programe europene, fundații internaționale, donatori privați, iar inițiativele urmăresc pe lângă refacerea naturii și crearea de oportunități economice pentru comunitățile locale, despre care am scris în trecut, aici.

Cum se reintroduc speciile dispărute în natură

Înaintea oricărei reintroduceri, Marina ne spune că se realizează studii de fezabilitate complexe, care includ analiza habitatelor, evaluarea capacității ecosistemului de a susține specia, modelarea impactului ecologic, precum și consultarea specialiștilor și a comunităților locale. După eliberare, animalele sunt monitorizate ani la rând pentru a observa modul în care se integrează în ecosistem și ce efecte generează.

Cu toate astea, nu vă imaginați că se pot aduce orice specii în țară. Focusul este, în general, pe specii care au existat istoric în România.

„Dispariția unei specii duce la un gol în procesele naturale și la consecințe negative asupra biodiversității. De multe ori ne raportăm la starea naturii de acum 50 - 100 de ani, pe baza surselor istorice, însă perspectiva rewilding merge mult mai departe în timp, folosind date paleoecologice și tehnologii moderne care ne oferă o imagine asupra evoluției biodiversității chiar până în perioade precum Pleistocenul.”

Astfel de procese ne arată că natura nu este statică, ci a evoluat permanent în funcție de procesele naturale prezente. După spusele Marinei, cele mai bogate perioade în biodiversitate au fost cele caracterizate de o diversitate ridicată de ierbivore mari care au creat peisaje mozaicate, create prin interacțiunea naturală dintre specii și habitate.

„Rewilding-ul nu introduce elemente artificiale în ecosisteme, ci restabilește roluri ecologice pierdute, permițând naturii să-și recapete dinamica naturală, capacitatea de autoreglare pe termen lung și o reziliență mai mare în fața schimbărilor climatice.”

Dacă vrei să înveți mai multe despre cum poți ajuta biodiversitatea și ce acțiuni din viața noastră de zi cu zi dăunează ecosistemelor, citește acest articol.