Accidentele rutiere sunt principala cauză de deces în rândul tinerilor adulți din întreaga lume

În ciuda eforturilor producătorilor auto de a reduce numărul și gravitatea accidentelor, e înregistrată o încetinire a scăderii deceselor rutiere din 2010. În prezent, 52% din accidentele mortale cauzate de viteza excesivă implică persoane sub 35 de ani. Ca răspuns, Renault își propune să sensibilizeze șoferii tineri cu privire la riscurile conducerii cu viteze excesive.

În video, Pierre GASLY, pilot al echipei de Formula 1 BWT Alpine, preia rolul unui antrenor, ghidând un tânăr pilot aflat într-un Clio pe circuitul Grand Prix-ului din Monaco. Îi împărtășește sfaturi bazate pe expertiza sa cu privire la viteză, astfel încât să îl ajute pe tânărul șofer să capete încredere la volan, subliniind în același timp un mesaj crucial: viteza e pentru circuit, nu pentru șosele.

Această campanie globală a fost lansată pe 6 aprilie, în cadrul transmisiunii TV în Franța a Marelui Premiu de Formula 1 din Japonia. De asemenea, este promovată pe rețelele de socializare pentru a ajunge direct la segmentul de vârstă 18-24 de ani.

"Safety Car": un pachet de limitare a vitezei disponibil pentru Clio

Fiind cel mai bine vândut model, Clio este vehiculul pe care mulți tineri învață să conducă. Renault oferă o soluție practică pentru a limita viteza maximă (2) la 110 km/h (3), printr-un dispozitiv reversibil de limitare a vitezei, disponibil în rețeaua Renault.

Această limitare a vitezei este realizată printr-o configurare post-vânzare a unității de control a motorului care restricționează în mod implicit setarea vitezei, controlul vitezei de croazieră și limitatorul de viteză al vehiculului la maximum 110 km/h.

Odată activat, șoferul poate seta în continuare controlul vitezei de croazieră sau limitatorul de viteză, dar fără a depăși 110 km/h.

Această operațiune este reversibilă, iar vehiculul își poate recăpăta configurația inițială după o altă vizită în rețeaua Renault.

La lansare, serviciul este oferit în Franța la un preț de 59 de euro per operațiune, exclusiv pentru modelele Clio vândute în țară