Așadar, 45,89% dintre bucureștenii chestionați consideră că trăiesc într-un oraș de până în 30 de minute și doar 13,04% că locuiesc într-unul de 15 minute.

Bucureștiul este în top trei orașe mari care sunt cel mai aproape în acest sens, după Varșovia și Praga, unde cetățenii consideră în proporție de 15,86%, respectiv 13,82%, că în orașele lor ajung în punctele de interes într-un sfert de oră.

Brăila, cel mai aproape de conceptul orașului de 15 minute

Pe de altă parte, din orașele mai mici românești, brăilenii au cel mai mare procent în acest sens, 40% dintre ei ajung într-un sfert de oră în majoritatea destinațiilor, în timp ce 60% fac pe drum până la jumătate de oră. Urmează Galați și Craiova, considerate orașe de 15 minute de 32.35%, respectiv de 31.25% dintre locuitori.

Datele au fost colectate în cadrul Friendly City Index, o bază de date internațională de rating-uri, care compară orașele moderne din Europa Centrală și de Est dintr-o perspectivă umană. Este o inițiativă susținută de datele și expertiza Bolt, deschisă și pentru parteneriate cu experți independenți și mediul academic, pentru a le permite cetățenilor să compare impactul orașului lor cu cel din alte orașe.

„Dacă ne uităm la cât timp petrecem făcând naveta, observăm din datele mai ample ale studiului că, indiferent de mărimea orașului, de condițiile economice sau de accesibilitatea mijloacelor de transport, orașele sunt încă departe de a oferi o experiență de transport eficientă și convenabilă”, a declarat Maria Niculescu-Aron, General Manager Bolt România pentru divizia de transport la cerere.

Pentru a putea ajunge să avem orașe de 15 minute, în care cetățenii să se deplaseze rapid în diverse puncte de interes ale orașului, există opt principii cheie de planificare urbană, conform unui studiu desfășurat de Universitatea Tehnică din Munchen: proximitatea față de serviciile esențiale, accesul la transportul public, densitatea populației și a locurilor de muncă, străzi pietonale și cu piste de biciclete, spații publice prietenoase, inclusivitate, precum și ubicuitatea acestor caracteristici în orașe.