Potrivit Euronews, încetinirea ritmului de extincţie nu înseamnă însă că biodiversitatea este în siguranţă, pentru căactivitatea umană continuă să exercite o presiune semnificativă asupra ecosistemelor globale.

Ce arată datele cercetării

Analiza, care a evaluat 912 specii de plante, artropode şi vertebrate terestre dispărute în ultimii 500 de ani, indică faptul că cele mai multe cazuri de extincţie au fost înregistrate pe insule. Principalele cauze: introducerea de specii invazive de către oameni, cum ar fi şobolanii, caprele sau porcii, care au destabilizat ecosistemele locale.

În prezent, principalele ameninţări nu mai sunt limitate la aceste ecosisteme insulare. Cercetătorii avertizează că distrugerea habitatelor continentale, extinderea urbană, defrişările şi schimbările climatice reprezintă noile surse majore de risc pentru speciile de plante şi animale.

„Faptul că rata de dispariţie s-a redus nu înseamnă că pericolul a trecut. Activitatea umană continuă să modifice ecosistemele într-un ritm alarmant”, au declarat autorii studiului citaţi de Euronews.

O parte pozitivă a concluziilor este că politicile de conservare, ariile protejate şi programele de reintroducere a speciilor au avut un efect real. În zonele unde s-au implementat măsuri susţinute de protecţie, rata dispariţiilor a scăzut semnificativ.

Totuşi, oamenii de ştiinţă atrag atenţia că aceste succese sunt fragile. Pe măsură ce ameninţările se mută de la ecosisteme izolate către habitate extinse — păduri, savane, zone umede sau tundră —, este nevoie de adaptarea strategiilor. Protejarea biodiversităţii trebuie corelată cu politici de utilizare durabilă a terenurilor şi cu reducerea impactului climatic.

Implicaţii pentru Europa şi România

La nivel european, studiul confirmă necesitatea consolidării măsurilor de conservare în habitatele naturale continentale. În România, pădurile carpatine, Delta Dunării şi ecosistemele de stepă din Dobrogea sunt esenţiale pentru menţinerea diversităţii biologice regionale.

Integrarea obiectivelor de protecţie a biodiversităţii în politicile agricole, de infrastructură şi dezvoltare urbană devine o prioritate. În acelaşi timp, sectorul privat are oportunitatea de a sprijini tranziţia verde prin soluţii inovatoare — tehnologii de monitorizare a biodiversităţii, restaurarea habitatelor degradate sau dezvoltarea de lanţuri de aprovizionare sustenabile.

Studiul oferă un mesaj echilibrat: eforturile de conservare dau rezultate, dar nu trebuie oprite. Rata globală de dispariţie s-a redus, însă ameninţările generate de activitatea umană — poluare, schimbări climatice, pierderea habitatelor — continuă să pună presiune pe ecosisteme.

„Am câştigat timp, dar nu am câştigat bătălia”, concluzionează autorii. Protejarea biodiversităţii rămâne una dintre condiţiile fundamentale pentru stabilitatea climatică şi ecologică a planetei.