Programul Start ONG oferă și în 2022 finanțări în valoare totală de 500.000 de euro pentru organizațiilor neguvernamentale la început de drum, instituțiilor de învățământ și grupurilor informale, fiind cel mai simplificat mecanism de finanțare dedicat acestui grup țintă din România.
Pentru al patrulea an la rând, programul Start ONG, lansat de Kaufland România și implementat de Asociația Act for Tomorrow, își propune să susțină sectorul neguvernamental și să ofere oportunități acelor entități care nu au contextul favorabil și resursele de specialitate pentru a accesa alte tipuri de finanțări.
”Un nou an de finanțare Start ONG și, în același timp, noi oportunități de finanțare pentru organizațiile neguvernamentale, instituțiile și grupurile informale la început de drum. Ne bucurăm că prin Programul Start ONG reușim să oferim, pentru al IV-lea an la rând, finanțări ușor accesabile, mai ales pentru ONG-uri mici și la început de drum, care nu au acces la resurse în mod constant. Mult succes tuturor celor care intenționează să aplice la grantul Start ONG”, spune Katharina Scheidereiter, CSR Manager Kaufland România.
Pe data de 1 martie 2022, ora 9:00, se lansează primul apel din ediția 2022 a programului, pe www.startong.ro, urmând ca în fiecare lună, pe data de 1, să fie lansate noi apeluri, până în decembrie 2022.
Direcțiile principale ale programului rămân educația, socialul, sănătatea, mediul și cultura, în cadrul cărora aplicanții pot să vină cu idei de proiecte care să aibă un impact pozitiv în comunitate, atât pe plan local, cât și național.
În fiecare lună, organizațiile pot aplica pentru unul dintre cele 3 praguri de finanțare:
- pragul I, cu o valoare de până la 1.000 de euro;
- pragul II, cu o valoare cuprinsă între 1.000 și 5.000 de euro;
- pragul III, cu o valoare cuprinsă între 5.000 și 10.000 de euro.
Evaluarea proiectelor va fi realizată de către echipa programului, urmând principiul primul aplicant, primul evaluat, acesta fiind de altfel și motivul pentru care accentul se pune în program pe simplificarea aplicării, nu pe un proces birocratic și aptitudini de specialitate privind scrierea de proiecte.
Proiectele vor fie evaluate de echipa programului până la epuizarea bugetului stabilit pe un anumit pilon, iar proiectele câștigătoare vor fi monitorizare pentru o implementare cât mai eficientă pe toată durata acestora.
Cei care nu reușesc să obțină finanțare într-o lună pot să reaplice în oricare dintre lunile următoare. Orice organizație/instituție/grup pot beneficia de maximum 2 proiecte finanțate printr-o ediție a programului.
În cadrul ediției din 2021 a Start ONG au fost finanțare139 de proiecte comunitare formulate de 115 ONG-uri și fundații, 23 de instituții de învățământ și un grup informal, bugetul investițiilor fiind de 498.646 euro.
Totodată, 2.641.074 de persoane din România (elevi, studenți, copii, adulți, seniori, cadre didactice) au fost beneficiari direcți ai programului prin proiectele implementate.
Any thoughts?