ONU, acord istoric privind protejarea ecosistemelor marine

Reprezentanți din peste 100 de țări au semnat un acord al ONU privind protecția oceanelor lumii sâmbătă, un pas crucial despre care experții sunt de părere că ne va permite să protejăm ecosistemele marine și să creștem biodiversitatea.

Conform Reuters, tratatul, al căror negocieri au durat 15 ani, va permite dezvoltarea sustenabilă, ceea ce înseamnă, printre altele, dezvoltarea de noi tehnologii fără a afecta ecosistemele marine.

Președintele conferinței ONU, Rena Lee, a declarat că „nava a ajuns la țărm”, ca o concluzie a ultimelor zile de negocieri.

Tratatul High Seas este considerat ca fiind foarte important de către mai mulți experți în faună, care își doresc ca 30% din suprafața terestră și cea a oceanelor să fie protejată până la finalul acestui deceniu. Întrucât interesul economic a jucat un rol important în discuțiile care au avut loc în ultimele zile, țările în curs de dezvoltare le-au cerut națiunilor mai bogate să împărtășească informații cruciale, cum ar fi know-how-ul tehnologic.

Virginijus Sinkevicius, comisarul european pentru mediu, oceane și pescuit, a declarat că „acordul privind tratatul High Seas ne permite să facem un pas foarte important spre conservarea vieții marine și a biodiversității care ne sunt esențiale atât nouă, cât și generațiilor care vor urma.”

Potrivit experților de la Greenpeace, o suprafață a oceanelor de aproximativ 11 milioane de kilometri pătrați va trebui protejată anual până la finalul acestui deceniu pentru ca eforturile de conservare să fie eficiente.

Reprezentantul Greenpeace Laura Meller a declarat că „timpul este din ce în ce mai scurt în ce privește atingerea obiectivelor 30 by 30. Mai avem doar o jumătate de deceniu la dispoziție și nu ne putem permite să renunțăm.”

Ministrul suedez de externe Tobias Billstrom a adăugat că „faptul că am reușit să ajungem la un acord într-o perioadă atât de dificilă reprezintă o victorie atât pentru ONU, cât și pentru sistemul global.”



Citeste si