Potrivit ESG Today, cei 120 de milioane de dolari furnizați de cele două companii vor fi oferiți fermierilor care vor să își îmbunătățească calitatea solului, dar și pe cea a apei pe care o folosesc în agricultură.

Prin practicile sustenabile de agricultură regenerativă, cercetătorii sunt de părere că putem ameliora efectele distrugerii suprafețelor agricole pe care le folosim pentru producția de alimente, dar și că putem restaura ecosisteme și proteja pânza freatică.

Experții de la Walmart și PepsiCo sunt de părere că prin regenerarea a 400.000 de hectare de terenuri agricole, vor putea capta și îndepărta până la 4 milioane de tone de emisii de carbon.

De asemenea, prim îmbunătățirea practicilor agricole, și fermierii vor avea de câștigat pe termen lung, prin culturi mai sănătoase și mai productive, dar și prin protejarea ogoarelor și a resurselor de apă. Sistemele alimentare local și regional vor avea și ele mai multe beneficii pe termen lung.

Steven Williams, CEO, PepsiCo Foods North America, a declarat că „acest efort este un nou model de business pentru PepsiCo, aceasta fiind prima noastră colaborare strategică la scară largă pentru agricultura sustenabilă cu un partener de retail. Fermierii reprezintă o componentă critică a business-ului nostru, iar clienții își doresc să continuăm să ne procurăm materia primă direct de la sursă.”