Cu o durată de viață în atmosferă de aproximativ două decenii , metanul are abilitatea de a încălzi planeta cu până la 80 de ori mai mult decât dioxidul de carbon.

Potrivit Politico, forțele militare daneze au raportat că metanul se scurge în trei locuri diferite, unul dintre acestea pe o suprafață de un kilometru.

Sursele germane susțin că „se poate presupune că este vorba despre o cantitate mare”, întrucât ambele conducte erau funcționale.

În ciuda faptului că livrările de gaze au fost oprite în urmă cu o lună, potrivit estimărilor, cantitatea de gaz care se scurge poate ajunge la 150-500 de milioane de metri cubi de gaz metan.

Kristoffer Böttzauw, Directorul Agenției Daneze de Energie, a declarat că scurgerile de metan ar fi echivalentul a 14 milioane de tone de CO2 sau 32% din totalul emisiilor țării pe un an.

De cealaltă parte, Agenția Federală de Mediu din Germania estimează că scurgerile ar echivala cu 7.2 milioane de tone de CO2, adică 1% din emisiile anuale ale Germaniei.

De asemenea, oficialii agenției au avertizat că nu există mecanisme de sigilare de-a lungul conductelor, ceea ce înseamnă că „cel mai probabil, tot gazul se va scurge din conducte.”

Experții susțin că din toată cantitatea de metan care se va scurge, o parte va fi absorbită de bacteriile marine, așadar el nu va ajunge integral în atmosferă.

„Nu este dezastrul climatic pe care ni-l imaginăm”

Comparativ, una dintre cele mai mari scurgeri de metan din istorie a fost înregistrată în SUA în 2015 la Aliso Canyon, când 90.000 de tone de metan au ajuns în atmosferă într-o perioadă de câteva luni.

David McCabe, cercetător principal la Clean Air Task Force, a declarat că actuala scurgere din Europa, care ar putea înregistra o cantitate dublă față de evenimentul din SUA, ar putea fi un dezastru „fără precedent”.

Potrivit lui Jeffrey Kargel, cercetător principal la Planetary Research Institute în Tucson, Arizona, „cantitatea de gaz pierdută din conducte este, evident, una foarte mare. Însă nu este dezastrul climatic pe care ni-l imaginăm.”

Luând în considerare faptul că emisiile anuale de carbon sunt calculate la aproximativ 32 de miliarde de tone, această scurgere reprezintă un număr relativ mic, iar cantitatea este relativ redusă și când ne uităm la emisiile ce provin din sectoarele agricol și industrial.

Dave Reay, director executiv al Edinburgh Climate Change Institute, a adăugat că „aceasta este o mică bulă în ocean comparativ cu cantităților uriașe de metan care sunt emise în fiecare zi la nivel global din cauza forării hidraulice, a mineritului sau a extargerii petrolului.”

În ce privește ecosistemul local, imediata vecinătate a zonelor unde au fost înregistrate scurgerile este considerată ca fiind periculoasă.

Orice concentrație de metan mai mare de 5% reprezintă un pericol real de explozie și deși nu este un gaz toxic, în cantități mari el reduce cantitatea disponibilă de oxigen.

Transportul naval a fost restricționat pe o arie de cinci mile nautice față de locurile unde au avut loc scurgerile, întrucât metanul poate afecta abilitatea navelor de a pluti și le poate avaria carena.

În vreme ce experții nu se așteaptă ca mediul înconjurător să aibă de suferit pe termen lung, animalele care înoată mai lent, precum meduzele, ar putea fi ucise în timpul acestui eveniment.

Lauri Myllyvirta, analist principal la Center for Research on Energy and Clean Air, a adăugat faptul că „din ce știm până acum, cred că efectele asupra vieții marine din zonă sunt destul de mici.”

Soluții posibile

Unele autorități au sugerat ca metanul care nu s-a scurs încă să fie pompat, însă experții susțin că acest lucru nu este posibil, iar odată ce toată cantitatea se scurge, conductele se vor umple cu apă.

„În acest moment, nimeni nu se poate scufunda - pericolul este prea mare din cauza metanului care încă iese”, spun oficialii, însă reparațiile vor fi responsabilitatea Nord Stream AG, proprietarii conductelor.

Arderea metanului este o altă soluție posibilă care este practicată la nivel global, întrucât ea reduce abilitatea gazului de a încălzi planeta cu până la 30-80 de ori.

Însă poluarea care provine de la acest proces ar putea reprezenta un pericol pentru localnici, iar niciun guvern nu a făcut încă precizări clare cum că această soluție ar fi luată în calcul.

Directorul Agenției Daneze pentru Energie a declarat că „ne așteptăm ca tot gazul să fi părăsit conductele până la sfârșitul săptămânii.”

„După aceea, în primul rând, cel puțin în ce privește Danemarca, vom încerca să investigăm care a fost cauza și vom analiza conductele pentru o investigație ca la carte. Putem face acest lucru abia după ce scurgerile s-au oprit”, a concluzionat oficialul.