Green Start-Up a vizitat Premium Center by LG din București, singurul magazin exclusiv LG din România, pentru a descoperi modul în care producătorii folosesc noile tehnologii pentru a reduce consumul. Am discutat cu Ioana Cristescu, Head of Marketing LG Romania pentru a afla toate detaliile.

Pentru LG, unul dintre cele mai mari conglomerate din Coreea de Sud și unul dintre cei mai mari producători de electrocasnice și electronice din lume, Life’s Good este mai mult decât un slogan. Compania face eforturi pentru a fi mai responsabilă în activitățile de fabricație și pe întreg lanțul logistic.

Pe scurt | Ce vei afla din acest material:

  • Produse inovatoare pentru igienizarea și întreținerea hainelor, precum Styler.
  • Funcții inteligente pentru reducerea consumului de energie în frigidere și în aparatele de aer condiționat.
  • Soluții compacte și eficiente pentru spălare și uscare, cum este WashTower.
  • Tehnologie AI care optimizează ciclurile de spălare în funcție de tipul și cantitatea încărcăturii.
  • Cum dozarea automată a detergentului ajută la economii financiare și funcționarea optimă.

LG face eforturi la nivel de business pentru a reduce consumul de plastic și hârtie în produse și ambalaje, prin introducerea de acțiuni ce promovează circularitatea și colectarea deșeurilor electronice. În același timp, încurajează consumatorii să folosească corect produsele pentru a maximiza eficiența energetică și a reduce consumul inutil de resurse.

Totodată, tehnologia AI și conectivitatea prin aplicații mobile permit îmbunătățirea continuă a performanțelor electrocasnicelor.

Programele de reciclare și mai puțin plastic

Potrivit celui mai recent raport de sustenabilitate al companiei, LG plănuiește tranziția la energie 100% regenerabilă în toate locațiile, precum și în unitățile de producție internaționale, până în 2050. Ca parte a strategiei sale de acțiune climatică, compania își propune să atingă neutralitatea emisiilor de carbon până în 2030.

Totodată, LG Electronics a înlocuit aproximativ 30% din plasticul utilizat în procesul de fabricație al televizoarelor sale din 2024 cu plastic reciclat și a recuperat astfel aproximativ 6.300 de tone de plastic uzat. Compania intenționează să crească această proporție la 50% până până la finalul acestui an, obiectivul fiind reciclarea a aproximativ 7.700 de tone de plastic uzat.

Raportul de sustenabilitate pe 2024 al LG arată că gigantul sud-coreean a crescut în ultimii doi ani numărul produselor care sunt certificate din punct de vedere al circularității. Așadar, avem în 2024 5 modele de televizoare, 7 modele de mașini de spălat și 42 de modele de frigidere certificate ecologic.

Abordare eco

Cum arată concret aceste statistici, atunci când vine vorba de produse?

Soundbar-urile LG prezintă o abordare ecologică, fiind ambalate și construite cu materiale ușor de reciclat. În plus, carcasa exterioară este realizată din plastic reciclat. Anumite modele includ chiar și țesături provenite din sticle PET reciclate care respectă standardele globale de reciclare.

Televizoarele LG din seria OLED evo sunt o altă linie de produse care demonstrează sustenabilitatea mărcii. Folosesc plastic reciclat acolo unde este necesar și evită substanțele periculoase precum cadmiul și fosfura de indiu.

Televizoarele sunt, de asemenea, ambalate în cutii de carton reciclabil cu telecomenzi în pungi din materiale pe bază de biomasă. Acestea au emisii mai mici în comparație cu concurenții și sunt ușor de reciclat. Modelele OLED evo C3 folosesc fibre compozite ușoare care reduc greutatea și emisiile de carbon în timpul transportului.

De exemplu, modelul OLED evo de 65” este realizat din fibre compozite ultra-ușoare și folosește cu 40% mai puțin plastic decât un televizor LCD de dimensiuni similare și cântărește cu 20% mai puțin.

Sustenabilitate pentru inovație în electrocasnice

Unul dintre dispozitivele pe care le-am descoperit în magazinul LG din Băneasa Shopping City București este Styler, un device care îmbină designul unui frigider cu capacitățile unei mașini de spălat cu aburi. Styler ajută la împrospătarea hainelor, fără a le spăla, chiar și fără a le duce la o spălătorie. Să zicem că avem un sacou pe care l-am purtat de câteva ori și pe care vrem să-l igienizăm. Styler este perfect pentru acest job pentru că putem curăța sacoul rapid, cu aburi, fără să compromitem calitatea materialului.

Produsele LG, cum ar fi Styler, reduc frecvența spălării hainelor, ceea ce duce la economisirea apei, energiei și a chimicalelor. Aceasta reprezintă o tendință importantă în contextul preocupărilor globale legate de mediul înconjurător, iar LG răspunde prin tehnologii care prelungesc durata de viață a produselor textile și reduc impactul asupra mediului.

Tehnologii inteligente pentru economie de energie

Pe timpul verii, frigiderul devine un aliat de bază în păstrarea alimentelor și băuturilor proaspete. Însă, odată cu temperaturile ridicate, crește și consumul de energie, în condițiile în care în România datele statistice arată că energia electrică s-a scumpit cu peste 61% după eliminarea subvenției de către Guvern.

Frigiderul este unul dintre cele mai mari consumatoare de energie din casă, iar singura modalitate de a vedea interiorul este deschiderea ușii, ceea ce înseamnă și mai multă risipă de energie.

Datele arată că un frigider consumă, în medie 300-800 kWh energie/an. Desigur, consumul este influențat de mărimea sa, de tipul frigiderului și de vechimea sa. Modelele mai vechi, vor consuma mai multă energie. Mai ales dacă le deschidem ușile constant pe timpul verii.

Modelele mai noi, care încorporează tehnologii moderne, sunt mai eficiente. Și au ajuns chiar să ne permită să vedem ceea ce avem înăuntru, la rece, fără a mai deschide ușa de zeci de ori.

Un model LG InstaView Door-in-Door permite vizualizarea conținutului printr-o simplă bătaie dublă în geam, fără a deschide ușa. Astfel se reduce pierderea de aer rece cu până la 41%, protejând atât alimentele, cât și factura de energie.

Funcția Knock Knock este concepută pentru a reduce consumul de energie, ceea ce se traduce în costuri mai mici pentru consumatori și un impact redus asupra mediului.

Cu doar două bătăi scurte în ușa frigiderului, odată ce LED-urile se aprind vedem dacă avem la rece băuturile preferate pe care le putem savura apoi la temperatura perfectă, pentru că nu mai deschidem atât de des ușa forțând frigiderul să lucreze extra apoi pentru a se răci la loc.

Asta pentru că fiecare deschidere a ușii frigiderului duce la pierderea aerului rece, ceea ce forțează aparatul să consume mai multă energie pentru a readuce temperatura la nivelul optim.

Temperatura ideală pentru un frigider este între 3 și 5 grade Celsius, iar pentru congelator între -15 și -18 grade Celsius. Dacă vei seta corect termostatul, vei vedea economii de energie, iar alimentele tale se vor păstra în condiții optime.

Frigiderele LG sunt proiectate și pentru o depozitare optimă a alimentelor, cu filtre Pure & Fresh și semnale sonore care atenționează în cazul deschiderii prelungite a ușii.

Nu în ultimul rând, ai opțiunea de a conecta electrocasnicele LG la aplicații mobile ce permit setarea modului ”Vacation Mode” pentru reducerea consumului în perioadele în care frigiderul este mai puțin utilizat.

Așadar, dacă pleci la plajă în curând, și nu ai alimente perisabile în frigider, activează modul vacanță, care reduce consumul de energie în timpul absenței tale.

”Studiile din Coreea arată că de multe ori deschizi ușa frigiderului doar ca să te uiți, iar asta duce la pierdere de energie, pentru că frigiderul trebuie apoi să recupereze temperatura optimă”, spune Ioana Cristescu, evidențiind impactul obișnuințelor simple asupra consumului energetic și necesitatea tehnologiilor inteligente, cum ar fi Knock Knock, care permit vizualizarea conținutului fără a deschide ușa.

Optimizarea spațiului și a consumului

Mașinile de spălat și uscătoarele LG sunt și ele tehnologizate și orientate spre eficiență energetică și utilizare ușoară.

Un astfel de produs este WashTower, un aparat compact care combină mașina de spălat și uscătorul într-un singur produs și economisește spațiu și energie prin reutilizarea căldurii degajate la spălare pentru uscător.

WashTower este un exemplu concret de adaptare la nevoile locuințelor moderne, în special apartamentele cu spații restrânse.

Interesantă este combinarea mașinii de spălat cu uscătorul într-un singur dispozitiv ce împarte un panou de control, iar cu adevărat revoluționar este faptul că toată căldura degajată la spălarea rufelor este reutilizată în uscător. Așasar, nimic nu se pierde, nici materialul folosit la crearea Wash Tower, nici căldura generată în timpul procesului de spălare.

Cum integrăm inteligența artificială în electrocasnice

Inteligența artificială optimizează ciclurile de spălare în funcție de tipul și cantitatea hainelor și sporește eficiența mașinilor de spălat LG pentru că totul este optimizat, de la consumul de apă, la cel de detergent și energie.

Această abordare personalizată aduce economii reale și o experiență îmbunătățită pentru utilizatori, fiind un exemplu clar de tehnologie integrată cu impact pozitiv asupra resurselor.

În plus, încă din 1998, LG echipează mașinile de spălat cu motorul Direct Drive, fără curea, oferă o durabilitate sporită și o garanție de 10 ani.

Din 1998 până la sfârșitul anului 2022, compania a produs, în medie, peste 12.000 de motoare Direct Drive pe zi. Motorul Inverter DD de la LG se conectează direct la tamburul de spălat, o inovație care contribuie la creșterea durabilității mașinilor de spălat LG și reduce dramatic zgomotul și consumul de energie în timpul funcționării.

Și pentru că LG a rafinat constant motorul Inverted Direct Drive de-a lungul anilor, în 2019, compania a aplicat inteligența artificială acestui motor pentru a-i spori și mai mult eficiența și eficiența.

Utilizat în mașinile de spălat și uscătoarele premium LG, motorul Direct Drive cu AI utilizează tehnologia de învățare profundă pentru a detecta greutatea fiecărei încărcături și tipurile de țesături spălate. Apoi selectează combinația optimă de mișcări ale tamburului pentru a îngriji și curăța rufele noastre.

Iar dacă vreți să faceți un calcul ce vă poate ajuta să înțelegeți cât de eficiente sunt electrocasnicele în economisirea energiei electrice, vă puteți inspira de aici.

”Este foarte important să citești manualele și să folosești programele potrivite pentru fiecare tip de material, pentru a economisi timp, bani și resurse”, ne menționează Ioana Cristescu.

Importanța utilizării corecte a produselor

De la Ioana Cristescu, Head of Marketing LG, am mai aflat câteva elemente importante ce permit atât utilizarea corectă și pe termen lung a electrocasnicelor, păstrarea hainelor preferate fără ca acestea să se deterioreze, cât și reducerea consumului de energie, de apă și detergent.

Dozarea automată a detergentului și balsamului – lucru pe care mașinile de spălat LG îl fac cu ajutorul tehnologiei ezDispense - împreună cu citirea atentă a etichetelor hainelor și selectarea programelor potrivite, sunt esențiale pentru maximizarea duratei de viață a electrocasnicelor și a hainelor. Deși aceste aspecte par simple, ele sunt deseori ignorate, cauzând consum inutil de resurse și defecțiuni frecvente.

Designul și funcționalitatea aerului condiționat

În materie de aer condiționat, LG oferă modele cu design modern, inclusiv aparate cu panouri digitale personalizabile și funcții multimedia. Pentru economisirea energiei, este recomandată menținerea unei temperaturi constante și evitarea pornirii aparatului la temperaturi extreme.

Programul Eco reduce consumul energetic prin prelungirea duratei de funcționare la temperaturi moderate.

Acest echilibru între estetică și sustenabilitate reflectă o tendință de piață orientată spre produse inteligente și eficiente

Am aflat cum inovațiile tehnologice devin esențiale în contextul creșterii prețurilor la energie și al reglementărilor europene stricte privind eficiența energetică și ne pot ajuta să fim mai responsabili. Și am văzut cum poți menține un echilibru între estetică și sustenabilitate fără a face rabat nici de la inteligență și eficiență.

Ce trebuie să reținem?

  • Că InstaView Door-in-Door permite vizualizarea conținutului printr-o simplă bătaie dublă în geam, fără a deschide ușa.
  • Că e bine să ai un frigider plin, dar să nu-l umpli în fiecare spațiu liber pe care-l are. Un frigider plin funcționează mai eficient decât unul gol, deoarece alimentele ajută la menținerea temperaturii scăzute. Totuși, este important să nu supraîncărci frigiderul, deoarece acest lucru poate bloca circulația aerului rece și poate crește consumul de energie.
  • Prin folosirea aplicației LG ThinQ , putem controla electrocasnicele de la distanță, putem activa modul ”vacanță” pentru frigider, care reduce semnificativ consumul energetic, sau pot programa cicluri de spălare, contribuind la o utilizare mai eficientă a energiei. Aplicația permite controlul de la distanță și notificări inteligente privind întreținerea.
  • Că mașinile de spălat LG cu tehnologia AI DD recunosc automat greutatea și tipul țesăturilor și ajustează mișcările tamburului pentru a proteja hainele. În plus, ezDispense dozează automat cantitatea necesară de detergent, reducând consumul inutil.
  • Că modurile Eco și Energy Saving permit aparatelor LG să funcționeze la capacitate redusă în momentele de repaus termic, mai ales noaptea, contribuind la o funcționare economică și confortabilă.

”Un produs eficient energetic de clasă A îți aduce beneficii pe termen lung, economisind bani în facturile la energie pe durata de viață a aparatului, care poate fi între 8 și 10 ani”, ne-a mai spus Ioana pe durata vizitei noastre în magazinul LG din București.

Compania pune un accent deosebit pe educația consumatorilor, pentru ca aceștia să folosească corect produsele pentru a maximiza eficiența energetică și a reduce consumul inutil de resurse.

Totodată, tehnologia AI și conectivitatea prin aplicații mobile permit îmbunătățirea continuă a performanțelor electrocasnicelor.