Potrivit Phys.org, Chris Rinke, conducătorul principal al studiului care a fost publicat în jurnalul Microbial Genomics, viermii de ceară și cei de făină erau deja cunoscuți pentru faptul că se pot hrăni cu plastic, „așadar am concluzionat că superviermii mai mari pot mânca și mai mult.”

Viermii pe care a fost efectuat studiul pot crește până la cinci centimetri în lungime și sunt folosiți ca hrană pentru reptile și păsări.

Viermii studiați de echipa lui Rinke au avut o alimentație diferită de-a lungul unei perioade de trei săptămâni, unii dintre aceștia au fost hrăniți cu spumă de polistiren, altora li s-au dat tărâțe, iar viermii din al treilea grup nu au primit nimic de mâncare.

„Am demonstrat că superviermii pot trăi exclusiv cu o dietă constituită din plastic și chiar să ia puțin în greutate comparativ cu grupul căruia nu i s-a dat nimic de mâncare, ceea ce sugerează că viermii își pot lua energie din plastic”, a declarat Chris Rinke.

Oamenii de știință au determinat faptul că viermii care au mâncat doar plastic au reușit să se dezvolte în gândaci. Cu toate acestea, având o dietă formată doar din materiale plastice, sănătatea lor a avut de suferit.

Echipa care a efectuat studiul a cercetat și enzimele viermilor, pentru a determina care dintre acestea sunt responsabile pentru procesarea plasticului.

De asemenea, Rinke sugerează că, dacă viermii vor fi folosiți pentru reciclarea plasticului, dieta acestora trebuie diversificată cu deșeuri alimentare sau produși bio agricoli.

„Astfel, sănătatea viermilor poate fi îmbunătățită și se poate rezolva și o parte din problema deșeurilor alimentare cu care se confruntă anumite țări din vest”, a adăugat el.

În vreme ce aceasta poate fi o soluție pe termen scurt, cercetătorii sunt de părere că prin cercetarea și dezvoltarea enzimelor care pot digera plasticul, fabricile de reciclare care să se ocupe de acest lucru pot apărea în viitor.

Enzimele produse de superviermi pot fi folosite și pentru crearea compușilor precum bio plasticul, iar Chris Rinke speră că aceasta va deveni o soluție pentru valorificarea deșeurilor de plastic.