ESG Today scrie că fondată în 2022, C1 a dezvoltat procese chimice inovatoare, care nu poluează, bazate exclusiv pe energie verde, regenerabilă. Aceste sisteme au fost proiectate cu ajutorul simulatoarelor cuantice.
Am scris recent pe start-up.ro despre cum tehnologiile cuantice ne pot ajuta să depășim bariere tehnologice greu de închipuit până în prezent.
Producția sustenabilă, economică și eficientă de metanol verde
Avantajul tehnologiilor dezvoltate de C1 este că acestea pot obține metanol verde fără utilizarea combustibililor fosili, cu un cost redus și cu temperaturi scăzute, deci cu un consum energetic mai mic. Astfel, producția în masă poate avea loc la prețuri competitive, iar produsul finit poate fi utilizat pentru decarbonizarea diferitelor sectoare, printre care transport naval, aerian sau producția de chimicale.
Noile fonduri vor fi folosite pentru construirea unui proiect comercial demonstrativ, care ar putea fi ridicat începând cu anul acesta.
Christian Vollmann, CEO-ul C1 Green Chemicals AG, a declarat că „două ingrediente sunt necesare pentru comercializarea inovației științifice: oamenii și capitalul. La C1 avem acces la ambele ingrediente.”
Din întreaga finanțare, 15 milioane de euro provin de la finanțatori precum denkapparat, Think-Cell sau Markus Hannebauer and Arno Schödl.


Comentezi?