Potrivit The Recursive, această inițiativă vine prin noul fond de Oportunități în Sectoarele de Climă și Industrie, iar banii vor fi folosiți în mare parte pentru a sprijini companiile care fac deja parte din portofoliul celor de la Speedinvest.

Totuși, de fondurile disponibile vor putea beneficia și unele startup-uri europene care nu sunt încă finanțate de către fondul de investiții.

Oliver Holle, Managing Partner la Speedinvest a declarat că „investițiile în tehnologia pentru climă este obligatorie pentru noi ca fond de investiții și pentru industrie în general. Dincolo de obligația morală pe care o împărtășim cu toții, există și un potențial de creștere evident în acest sector. Talentul și energia antreprenorială a unei generații întregi se concentrează pe crearea de tehnologii care să asigure supraviețuirea planetei noastre. Ne dorim și trebuie să sprijinim acești inovatori.”

Știrea a venit după ce Speedinvest a oferit fonduri noi pentru două dintre companiile sale, anume Packhelp și TIER Mobility.

Anul trecut în noiembrie, fondul de investiții a finanțat platforma de ambalare sustenabilă Packhelp printr-o investiție de tip series B în valoare de 40 de milioane de euro și platforma de micro-mobilitate electrică TIER Mobility printr-o investiție de tip series D, însă suma nu a fost făcută publică.

Nu există o strategie exactă în ce privește modul de împărțire al fondurilor, dar majoritatea banilor se vor duce către startup-uri din segmentul climatic deja finanțate de Speedinvest.

La următoarele serii de finanțare vor participa și co-investitori, iar una dintre companiile care se poate bucura de fonduri noi este Refurbed, un marketplace care comercializează produse electronice recondiționate.

Cum am menționat mai devreme, fondul de Oportunități în Sectoarele de Climă și Industrie va fi disponibil și pentru câteva startup-uri selectate, iar la finanțări vor participa și alte firme de investiții cu capital de risc.

Speedinvest vrea să se concentreze asupra companiilor care lucrează la digitalizarea și decarbonizarea sectorului industrial.

Marie-Helen Ametsreiter, General Partner la Speedinvest, susține că ecosistemul industrial tech din Europa a crescut cu 81% din 2014 și până în prezent, iar valoarea sa totală este de aproximativ 74 de miliarde de euro.

Proiectul fondului de Oportunități în Sectoarele de Climă și Industrie se finaliza va undeva la jumătatea anului 2022, iar unul dintre investitorii care l-au sprijinit este fondul cu capital de risc New Enterprise Associates, care are în portofoliu companii precum Plaid și Robinhood.