Europa a trecut în ultimii ani prin furtuni puternice, secetă, dar și prin evenimente neprevăzute climatice. Din acest motiv, producția de struguri pentru prosecco, hamei pentru bere sau fructe pentru pălincă au fost afectate, iar pe viitor lucrurile nu se mia văd așa de clar.
Producătorii din toată Europa încearcă să găsească metode pentru a proteja culturile, să altereze rețetele, dar unele băuturi alcoolice ar putea fi afectate definitiv, conform Euronews.
De exemplu, în Italia, acolo unde se produce prosecco, vinul spumant iubit de multă lume, se poate vedea o problemă cu recoltele de struguri care devin din ce în ce mai mici din cauza evenimentelor de vreme extremă, dar și a degradării solului. Conform iScience recoltele sunt fragile și sub risc.
De asemenea, pe lângă secetă, producătorii luptă și cu ploi de lungă durată sau de o intensitate extremă care duc la eroziunea solului și la alunecări de teren în regiunile montane Valdobbiadene sau Conegliano unde se produce prosecco. În plus, irigarea devine dificilă, pentru că trebuie să compenseze seceta.
Estimările arată că recoltele ar putea să scadă cu 20% in următoarea perioadă.
Nu numai culturile de struguri sunt afectate, ci și fructele care sunt folosite pentru producerea pălincii în Ungaria. E nevoie de prune, caise, mere, pere, zmeură sau cireșe. Din păcate, aceste fructe au devenit greu de crescut din cauza vremii.
Vântul din Vest a devenit mai slab și condițiile meteorologice venite din Nord sau Sud devin mai dese. Așadar, fructele tinere îngheață primăvara, iar vara trec prin secetă extremă.
Cum au răspuns producătorii? Au încercat să planeteze copaci care să facă fruct mai târziu, pentru a evita înghețul, dar au descoperit că pălinca are astfel un gust diferit. De asemenea, unii producători au experimentat producerea pălincii din kiwi, care poate fi crescut în climatul schimbat al Ungariei.
Probleme au apărut și în Marea Britanie, unde vremea a devenit mai caldă și uscată, ceea ce face ca berea să nu mai fie la fel de amară ca în trecut. Astfel, cercetătorii lucrează la varietăți noi de hamei care să fie mai rezistente la aceste schimbări.
Datele arată că producția de hamei va scădea cu 18% în Europa până în 2050, conform unei cercetări a Academiei Cehe de Știință și a Universității Cambridge.
De asemenea, lipsa apei e o problemă. 60% din conținutul unui gin este apă, iar în bere vorbim de 90%.
“Poți fi cea mai eficientă berărie sau distilerie din lume. Dar nu vei reduce riscul produs de secetă”, a spus și Michael Alexander, șeful Diageo, compania care produce berea Guinness, ginul Tanqueray și Baileys irish cream însărcinat de schimbări climatice și sustenabilitate.


Comentezi?