Promateris, un grup românesc activ în producția de ambalaje cu amprentă redusă de carbon, își consolidează creșterea înregistrată în anul 2021 și raportează o cifră de afaceri de 87,7 milioane de lei în primele șase luni ale anului, în creștere comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut, EBITDA de 11,8 milioane de lei și o marjă EBITDA de 13,4%.
”Primul semestru din 2022 a fost unul al provocărilor, marcat de războiul din Ucraina, creșterea rapidă a inflației, dar și a dobânzilor. Am reușit să ne concentrăm pe eficientizarea modelului de business și să consolidăm marja EBITDA prin linia de reciclare bioplastice, unde am reciclat 100% din deșeurile industriale bio-based, reintroducându-le în producție. De asemenea, am realizat optimizări operaționale și am continuat investițiile în departamentul de cercetare și dezvoltare, în cadrul căruia am dezvoltat produse noi, pe care urmează să le punem pe piață în perioada următoare. Totodată, alte aspecte importante, care au contribuit la rezultatele pozitive din primele șase luni ale anului, au fost intrarea pe piețe noi, dar și securizarea clienților existenți”, a declarat Tudor Georgescu, CEO Promateris.
Cifra de afaceri a crescut în S1 2022 cu 3,5% comparativ cu aceeași perioadă a anului anterior, ajungând la 87,7 milioane de lei. Creșterea se datorează consolidării portofoliului de clienți și a consolidării poziției pe piețele în care Promateris își comercializează produsele.
Perioada analizată se caracterizează prin investiții importante în tehnologie modernă, simultan cu realizarea unei marje de EBITDA de 13,4%, semnificativ peste media industriei.
Rezultatul net a înregistrat o normalizare față de S1 2021, ajungând la 4,9 milioane de lei.
Având în vedere volatilitatea prețurilor materiilor prime, Promateris a reușit să mențină nivelul ridicat al marjei EBITDA și prin investițiile și punerea în funcțiune a diviziei de bio-compounding. Compania estimează că această investiție va accelera creșterea EBITDA în perioada următoare.
Looper, nou brand în portofoliul Promateris
Referitor la planurile de viitor, oficialul companiei a precizat faptul că Promateris are deja în derulare o serie de proiecte care vor continua dezvoltarea portofoliului la nivel de grup pe mai multe direcții, precum intrarea pe piețe noi, lansarea unui nou brand destinat ambalajelor din plastic reciclat, dar și dezvoltarea de aplicații industriale, prin dezvoltarea de rețete noi, care au un conținut ridicat de materiale reciclate.
Promateris va lansa un nou brand în cadrul grupului, Looper, care va fi destinat ambalajelor din plastic reciclat. Produsele Looper se vor adresa, în primul rând, sectorului de retail modern, dar și zonei de gestionare a deșeurilor.
La nivel de cercetare și dezvoltare, Promateris va continua să investească în perioada următoare în dezvoltarea laboratorului propriu, prin investiții în echipamente de laborator de ultimă generație, dar și prin training-uri de specialitate pentru personalul din cadrul acestuia.
De asemenea, compania are în vedere și achiziționarea de echipamente noi pentru a susține direcțiile strategice de investiții.
”Suntem încrezători că investițiile planificate vor conduce la creșterea afacerii, prin atragerea de noi clienți și pătrunderea pe noi piețe, dar și la creșterea marjei EBITDA, datorită integrării pe verticală prin bio-compounding și reducerea costurilor prin recuperare, reciclare și tranziția către energie verde,” a adăugat Tudor Georgescu.
La nivel de investiții, compania se va axa pe mai multe direcții. Una dintre acestea este zona de reciclare, prin valorificarea deșeurilor și transformarea lor în ambalaje care pot avea o utilizare multiplă.
O altă investiție vizează dezvoltarea sustenabilă a companiei, prin instalarea unui sistem fotovoltaic la fabrica Promateris din Buftea, care să contribuie la tranziția către energia verde, prin înlocuirea utilizării energiei pe bază de combustibili fosili cu energia solară.
Valoarea investiției se ridică la aproximativ 1 milion de euro, din care 597.000 de euro reprezintă fonduri norvegiene nerambursabile din partea EEA & Norway Grants, în cadrul proiectului „Producția de Energie Verde pentru fabricarea de ambalaje bio-based și compostabile”. Proiectul este dezvoltat de Promateris în parteneriat cu compania norvegiană, Norsk Energi.
Promateris a obținut la finalul anului trecut o finanțare în valoare de 100.000 de euro în cadrul programului Electric Up, capitalul atras fiind utilizat tot pentru instalarea de panouri fotovoltaice. Pentru Promateris, aceste proiecte vor contribui la creșterea competitivității companiei și la îmbunătățirea portofoliului de produse, reducând și mai mult amprenta de carbon asociată operațiunilor companiei.
Portofoliul de produse al Promateris este aliniat cu principiile European Green Deal, dar și cu legislația și directivele europene ce au ca scop reducerea risipei alimentare, dar și a consumului de plastic virgin.
În ultimii cinci ani, Promateris a dezvoltat parteneriate internaționale cu centre de cercetare de renume din Europa, cu producători de top din industria producției de ambalaje sustenabile, dar și cu producători de echipamente specializate în realizarea de soluții inovatoare, cu amprentă redusă de carbon.
Aceste parteneriate poziționează grupul Promateris în topul companiilor cu cel mai dezvoltat portofoliu de ambalaje cu amprentă redusă de carbon din Europa Centrală și de Est.
Comentezi?