Campania, desfășurată sub mesajul „Împreună hrănim speranța”, a reunit în cele 417 magazine PENNY din toată țara 3.547 de voluntari, care au încurajat donațiile și au ajutat la colectarea produselor neperisabile – un gest simplu, dar cu impact major.
Peste 41.400 de persoane au primit alimentele
Cu sprijinul clienților și al voluntarilor dedicați, au fost colectate 186.840 kg de alimente, care au ajuns la 41.410 persoane aflate în nevoie, prin intermediul a 228 de organizații partenere beneficiare.
„Rezultatele ne confirmă că atunci când ne unim forțele, putem contribui cu adevărat la schimbarea în bine a comunităților din care facem parte.”, a declarat Dan Crișan, COO PENNY | REWE România.
PENNY România este partener strategic al Federației Băncilor pentru Alimente din România și susține constant lupta împotriva risipei alimentare, precum și inițiativele care aduc sprijin concret persoanelor defavorizate.
Prin participarea activă la cele două ediții ale campaniei din 2024, clienții PENNY au contribuit cu peste 261,9 tone de alimente. Comparativ cu ediția de Paște 2024 - 95.000 kg, rezultatul din acest an – 186.840 kg – reflectă dublarea impactului și consolidarea angajamentului pentru binele comun.


Comentezi?