În primele 2 miliarde de ani, planeta noastră a fost dominată de bacterii unicelulare și de „verii” lor, bacteriile archaea. Dar, una dintre acele celule archaeale a înghițit o celulă bacteriană, iar bacteria a supraviețuit. Ambele celule s-au reprodus împreună și, în timp, bacteria înglobată a devenit mitocondria, o structură minusculă care a acționat ca o centrală energetică a acelei celule primitive, conform New Scientist.

Nick Lane de la University College London a arătat că mitocondriile au permis acestor celule să crească și să producă forme nesfârșite. Noua combinație a devenit celula eucariotă complexă, care în cele din urmă a dat naștere aproape fiecărei forme de viață pe care o poți vedea fără microscop, inclusiv nouă.

Ce este simbioza

Simbioza este motivul pentru care suntem aici, iar peste 80% dintre speciile de plante terestre formează relații simbiotice cu ciupercile micorizice, în care ciuperca furnizează nutrienți, iar planta oferă hrană ciupercii. Fără această relație, nu am avea oxigen de respirat.

Solul însuși a fost format prin simbioză între ciuperci, bacterii și plante, care nici măcar nu aveau rădăcini când au apărut pentru prima dată pe uscat din oceane, acum aproximativ 500 de milioane de ani.

Când cei mai mulți dintre noi auzim cuvântul „simbioză”, probabil ne gândim la forme de viață care trăiesc împreună (filmul „Venom” are o relație simbiotică între protagonist și extraterestru, spre exemplu), gând care se aliniază cu rădăcinile cuvântului din limba greacă.

Cu alte cuvinte, simbioza are conotații pozitive și presupunem că înseamnă o aranjare armonioasă și avantajoasă a mai multe forme de viață, care ajung de la parazitism la mutualism complet, conform lui Katie Field de la University of Sheffield, Marea Britanie.

Orhideea: maestra simbiozei de la care putem învăța

Pentru a vedea cum funcționează această aranjare, trebuie doar să privim diversitatea modurilor în care orhideele se folosește de simbioză, spre exemplu.

Semințele de orhidee sunt minuscule și nu conțin aproape nicio resursă, așa că pentru a germina, aceste plante trebuie întotdeauna să paraziteze ciupercile micorizice din sol, de la care fură zaharuri și nutrienți. Mai târziu, când dezvoltă frunze, unele specii încep să răsplătească ciupercile, și relația începe să fie mutualistă.

Dar există și cazuri în care orhideele mature oferă hrană orhideelor tinere. Și mai există și alte specii de orhidee care nu dezvoltă niciodată frunze verzi și rămân parazite toată viața.

Un alt mod important și practic de a ne gândi la simbioză este ca la o cheie pentru deblocarea viitorului nostru. Leguminoasele precum lintea, fasolea și mazărea folosesc bacterii simbiotice pentru a-și produce propriul îngrășământ din azotul din aer, iar cercetări recente indică faptul că metoda plantelor de a face acest lucru a fost adaptată dintr-un mecanism celular preexistent.

Aceasta înseamnă că ar trebui să fie posibil să modificăm genetic alte culturi, în special cerealele precum grâul și porumbul, care contribuie cu jumătate din totalul caloriilor consumate de oameni, pentru a-și produce propriul îngrășământ și a reduce amprenta de carbon a lumii, cât și resursele utilizate pentru creșterea lor.