ESG Today scrie că noua finanțare va permite companiei să își extindă prezența în cele trei mari piețe ale sale, Germania, Italia și Marea Britanie. Martin Lewerth, CEO-ul Aira Group, a declarat că „cu această finanțare suplimentară, vom putea accelera rata de decarbonizare a climatizării rezidențiale. Investiția ne permite să ne creștem platforma de producție și instalare a pompelor de căldură, dar și să ne extindem către noi piețe.”

În luna iulie a acestui an, compania și-a inaugurat prima fabrică producătoare de pompe de căldură, iar oficialii companiei vor să investească 300 de milioane de euro în unitatea de producție care va fabrica anual 500.000 de pompe de căldură.

Până în prezent, Aira a obținut finanțări în valoare totală de 243 de milioane de euro și are 1.200 de angajați care lucrează în câmpul producției și instalării de pompe de căldură. Pompele de căldură devin tot mai prezente pe piață ca sisteme de climatizare eficiente, pentru că ele asigură un confort termic cu un cost mai mic decât alternativele din piață.

Aira a deschis doar anul acesta 11 centre de vânzare și instalare pentru pompe de căldură, iar compania a deschis mai multe academii prin care pregătește viitoarea forță de muncă pentru sustenabilitate.