Euronews.green scrie că inovația îi aparține fondatorului Releaf Paper și echipei sale. Valentyn Frechka a experimentat în trecut cu iarba și paiele pentru a produce celuloza necesară fabricării hârtiei, însă după câteva experimente eșuate, și-a dat seama că frunzele ar putea fi alternativa sustenabilă și durabilă.

Folosind mai multe procese mecanice și chimice, echipa poate transforma în prezent 2.3 tone de frunze în o tonă de celuloză pentru producția de hârtie, iar astfel, salvează 17 copaci necesari generării aceleiași cantități.

„Lucrăm în prezent doar cu frunzele din orașe, pentru că nu le putem folosi pe cele din pădure. Acestea sunt dificil de recuperat și nu ar fi bine să facem asta, pentru că acolo este vorba de ecosisteme. În oraș, frunzele sunt deșeuri verzi care ar trebui colectate. În realitate, aceasta este o soluție foarte bună, pentru că păstrăm un echilibru - obținem fibra pentru producția de hârtie, iar la schimb, oferim lignină pentru fertilizarea grădinii sau a copacilor. Deci, toată lumea are cumva de câștigat”, spune fondatorul companiei.

Lignina este un produs secundar obținut în urma procesului de fabricare a hârtiei care poate fi folosită ca fertilizant, potrivit Releaf Paper.

Înainte de a folosi frunzele, startup-ul le curăță și le usucă, după care le presează în paleți, ceea ce permite echipei să le stocheze pe tot parcursul anului.

Dincolo de faptul că previne tăierea copacilor, procesul companiei, spun oficialii, utilizează de 15 ori mai puțină apă pentru producție și eliberează cu 78% mai puține emisii de CO2 comparativ cu fabricarea tradițională de hârtie.

În plus, spune compania, „hârtia produsă din frunze se degradează în sol în doar 30 de zile, comparativ cu 270 de zile, cum este cazul hârtiei obișnuite.”

Experții din cadrul Fundației Mondiale a Naturii (FMN) susțin că industria de papetărie consumă anual 13-15% din stocurile de lemn, astfel că eforturile startup-urilor precum Releaf Paper ne-ar putea ajuta să prevenim tăierea copacilor atunci când acest lucru nu este necesar.

Printre clienții Releaf se numără în prezent L'Oréal, Samsung, Google sau Logitech, toate aceste companii folosind sacoșele de hârtie produse de ucraineni. În prezent, Releaf Paper produce lunar 3 milioane de sacoșe de hârtie.