Dezvoltarea proiectului de parcări înverzite a avut ca punct de plecare faptul că marile aglomerări urbane din România nu respectă recomandările Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) privind spațiul verde pe cap de locuitor.

Uniunea Europeană recomandă un minimum de 26 de metri pătrați, în timp ce OMS recomandă 50 de metri pătrați/cap locuitor. În medie, orașele din România oferă 10 metri pătrați de spațiu verde pe cap de locuitor.

O soluție sustenabilă pentru două provocări în orașele aglomerate

“Sistemul de parcare pe care l-am dezvoltat contribuie la creșterea suprafeței de spații verzi la nivelul aglomerărilor urbane prin utilizarea unei soluții inovatoare și autosustenabile. Practic, la nivelul unui loc de parcare acoperit se câștigă 12,5 mp de spațiu verde care poate produce cel puțin 1.250 litri O₂/mp/an,” spun fondatorii companiei, Valentin Rusu și Marius Predoi.

„Am gândit sistemul de parcare pe verticală, pentru amplasare în zone aglomerate sau sufocate de betoane și construcții. Proiectul parcărilor înverzite acoperă o plajă largă de nevoi, precum înverzirea spațiilor de parcare, a stațiilor de autobuz sau chiar a pietonalelor și promenadelor urbane”, adaugă aceștia.

Parcările înverzite pe care Green Parking Solutions le construiește sunt construcții metalice cu o greutate de 3 tone, cu rezistență ridicată și care utilizează sisteme de console pentru amplasarea plantelor. Greutatea totală a unui sistem complet echipat cu plante este de aproximativ 6 tone.

Proiectul este gândit eficient, cu montaj simplu și cu mentenanță redusă în timp. Mai mult, materia verde este personalizabilă în funcție de zona în care sistemele sunt amplasate, conform unui studiu realizat de experții Facultății de Horticultură din Craiova, special pentru proiectul dezvoltat de companie.

„Prin acest sistem avem în vedere creșterea calității aerului, reducerea poluării, precum și reducerea temperaturii la sol, cu până la 20 grade celsius în zilele caniculare. Nevoia de suprafață verde este evidentă, mai ales când vorbim de poluare și de schimbări climatice. Pentru realizarea suprafeței înverzite am dezvoltat un sistem de ghivece portante prevăzute cu straturi suport pentru plante.”

„Mai mult, întregul ansamblu de parcare verde este dotat cu sisteme de colectare a apei provenite din precipitații, ceea ce reprezintă un avantaj în contextul schimbărilor climatice”, explică fondatorii.

Compania estimează că principalii beneficiari ai acestor sisteme de parcare înverzită sunt dezvoltatorii imobiliari din segmentul rezidențial și retail, dar și autoritățile publice care își intensifică eforturile de a crește suprafața verde pe cap de locuitor.