Producătorul de anvelope Nokian Tyres a deschis o fabrică la Oradea, menită să consolideze capacitatea de a deservi clienții din Europa Centrală și dezvoltarea lor către o cifră de afaceri de 2 miliarde de euro, conform Jukka Moisio, Președinte și CEO al Nokian Tyres.

Fabrica Nokian Tyres din Oradea nu utilizează energie generată din combustibili fosili, ceea ce permite funcționarea întregii fabrici cu zero emisii de dioxid de carbon, realizare datorată unei combinații de soluții.

Valoarea totală a proiectului este de aproximativ 650 de milioane de euro. Pentru a finanța investiția sa în producția de anvelope sustenabile, Nokian Tyres va primi un ajutor de stat din partea guvernului român în valoare de aproximativ 100 de milioane de euro și un împrumut de investiții din partea Băncii Europene de Investiții, în valoare de 150 de milioane de Euro.

„Electricitatea utilizată în fabrica din Oradea este, în totalitate, fără emisii de dioxid de carbon. O parte din electricitate este generată de unitățile solare instalate la fața locului. Aburul folosit pentru vulcanizarea anvelopelor este generat de boilere electrice inovatoare care folosesc electricitate fără emisii de dioxid de carbon, în locul combustibililor fosili obișnuiți, cum ar fi cărbunele sau gazul”, a declarat Adrian Kaczmarczyk, Vicepreședinte Senior pentru Excelență Operațională la Nokian Tyres.

6 milioane de anvelope pe an

Noua fabrică are potențialul de a duce producția de anvelope a Nokian către o capacitate anuală de 6 milioane de anvelope. Fabrica se va concentra pe producția de anvelope pentru autoturisme, care vor fi vândute pe piața din Europa Centrală. Suprafața totală a fabricii este de aproximativ 54 de hectare.

Facilitățile includ unitatea de producție, un centru pentru depozitarea și distribuția anvelopelor, precum și clădiri pentru amestecare, utilități și administrative. Suprafața construită totalizează aproximativ 100.000 de metri pătrați.

O echipă de peste 500 de profesioniști

În paralel cu lucrările de construcție, Nokian Tyres a desfășurat o campanie de recrutare pentru atragerea angajaților calificați, cu un accent special pe forța de muncă locală, din județul Bihor. Numărul planificat de angajați pentru fabrica din Oradea este de aproximativ 500 de persoane. Până la sfârșitul anului 2024, se așteaptă ca numărul acestora să ajungă la 300, iar procesul de recrutare va continua în 2025.