ESG Today scrie că Newlight Technologies, fondată în California, a dezvoltat un produs numit AirCarbon, pe care compania îl produce cu ajutorul micro-organismelor oceanice care consumă oxigen și emisii de gaze cu efect de seră.

Astfel, procesul de producție ajută la reducerea nivelului de poluare, iar în același timp, fabrică un produs care are în compoziție 40% oxigen și 60% dioxid de carbon. În plus, oficialii companiei susțin că AirCarbon poate fi convertit în mai multe tipuri de produse, cum ar fi forme solide sau materiale fibroase.

În prezent, 5.000 de companii la nivel global din sectoare diferite, cum ar fi fashion sau industria auto, folosesc produsele fabricate în mod sustenabil, iar în 2021, Newlight a anunțat un parteneriat cu Nike pentru a crea articole sportive mai sustenabile cu ajutorul AirCarbon.

Mark Herrema, CEO al Newlight, a declarat că „această investiție reprezintă o mare oportunitate pentru Newlight de a continua povestea celor 20 de ani de cercetare, dezvolltare și comercializare a sistemelor biologice pentur decarbonizare.”