Ziua bună! Ziua Voluntarilor Mici este unul dintre cele mai mari proiecte ale Asociației Tășuleasa Social în parteneriat cu Coca-Cola HBC (CCHBC) prin platforma de sustenabilitate După Noi. Proiectul a debutat încă din 2016 și a devenit o tradiție care creează contextul pentru elevi să se implice activ în protecția mediului prin acțiuni de igienizare a naturii și să învețe, în același timp, despre biodiversitate, direct din mijlocul ei.

Ediția de anul acesta a avut mai multe etape. Faza de selecție și pregătire a elevilor și profesorilor prin ateliere de educație civică și grijă pentru mediu a avut loc în perioada martie – mai.

Această etapă a proiectului a constat în ateliere de conștientizare cu privire la efectele negative ale deșeurilor asupra mediului, susținute de reprezentanții Tășuleasa Social, la care au participat 35 de profesori și 80 de elevi cu scopul de a-i familiariza cu specificațiile de pe Via Transilvanica.

A urmat apoi intervenția centrală a proiectului, ziua de ecologizare, din 10 iunie.

Implicarea elevilor, importantă pentru viitorul sustenabilității

Desfășurată simultan în 110 localități de pe traseul Via Transilvanica din județele Mureș, Suceava și Bistrița, acțiunea de ecologizare a implicat 1.400 de elevi, 1.600 de “părinți adoptivi de kilometri” și autorități locale și centrale. Împreună au reușit să curețe 1.000 de borne Via Transilvanica de pe traseu și au colectat 10 tone de deșeuri de plastic și 15 tone de deșeuri menajere, care au fost preluate ulterior de fiecare primărie în parte prin firmele de salubrizare, pentru a fi reciclate.

Prin implicarea și responsabilizarea locuitorilor din comunitățile locale, organizatorii au reușit să creeze nuclee locale de elevi și profesori care să asigure o întreținere sustenabilă pe termen lung. Rolul nucleelor astfel formate este acela de a duce mai departe ceea ce au învățat în ateliere și de a transmite grija față de mediu în întreaga comunitate din care provin.

Acțiunea a tras un semnal de alarmă și asupra unei chestiuni des întâlnite în România, în special în zonele rurale: gropile de gunoi ilegale. Cu ajutorul voluntarilor, reprezentanți ai autorităților de la Ministerul Mediului și Tășuleasa Social, au fost eliminate două astfel de gropi de gunoi. Organizatorii își propun ca această componentă să devină o tradiție anuală în cadrul evenimentului prin care comunitățile sunt ajutate să le elimine și să prevină apariția lor.

„Nu puteam sărbători altfel cei 5 ani de când am lansat ideea proiectului Via Transilvanica, un traseu unic în România, decât prin proiectul Ziua bună! Ziua Voluntarilor Mici și e o mare bucurie să reluăm proiectul după 3 ani de pauză. E un proiect de suflet, o adevărată mobilizare de forțe care pune accentul pe protejarea mediului și educației.”

„Anul acesta am abordat și chestiunea acută a gropilor de gunoi ilegale, asta pentru că nu vrem ca aruncarea deșeurilor în locuri nepermise să devină o normalitate”, a declarat Alin Ulhmann-Ușeriu, președintele Asociației Tășuleasa Social.

Cele mai bune performanțe de ecologizare vor fi premiate

În plus față de cauza educațională și de protecția mediului, pentru anul acesta a fost gândită și o componentă de recompensă pentru școlile participante la ecologizare. Toate școlile implicate au avut ocazia să participe în competiția care va aduce clasei câștigătoare premiul oferit de CCHBC sub forma unei sponsorizări în valoare de 5.000 de euro, care va fi investită pentru îmbunătățirea condițiilor de studiu.

“Ziua Bună! Ziua Voluntarilor Mici este proiectul care aduce laolaltă toți actorii importanți – asociații, autorități, companii, voluntari – într-un parteneriat amplu pentru cauza protejării mediului. Suntem alături de Tășuleasa Social de 16 ani. Împreună am dezvoltat multe proiecte de mediu și educarea copiilor este un obiectiv constant pentru că este în sine valoroasă și, de asemenea, are un efect multiplicator”, a adăugat Alice Nichita, Corporate Affairs & Sustainability Director, Coca-Cola HBC România.