ESG Today scrie că Redaptive este o companie fondată în 2015 care ajută jucătorii industriali să își reducă amprenta de carbon asociată cu consumul de energie, dar și energia care ar putea fi irosită, prin implementarea unei soluții care se ocupă de eficiența energetică pe termen lung. Programul acoperă mai multe aspecte din acest proces, cum ar fi diagnoza și managementul proiectului sau estimarea fondurilor necesare și procurarea tehnologiilor.
Oficialii Redaptive spun că noua investiție îi va ajuta să ajungă la noi clienți industriali, să implementeze mai multe astfel de proiecte, dar și să își îmbunătățească soluțiile.
Arin Vohra, CEO-ul Redaptive, a declarat că „această investiție demonstrează capacitatea pe care o avem în acest moment în piață și impactul pe care îl avem în industrie. Cu un partener precum CPP Investments, suntem într-o poziție în care putem accelera misiunea și să ajutăm și mai multe organizații să depășească barierele eficienței energetice și a reducerii carbonului.”
CPP Investments a mai sprijinit o rundă de investiții Series E obținută în 2022 de către Redaptive în valoare de 200 de milioane de dolari.
Comentezi?