Viitorul nu sună bine, în unele părți din Europa riscul fiind chiar mai mare pentru viitor, atât din punct de vedere al riscului de producere a inundațiilor, cât și al pierderilor materiale și de vieți omenești.

”Inundațiile afectază aproape o treime din populația lumii, fiind fenomenul care afectează mult mai mult decât orice alt pericol natural”, afirmă Martin Bertogg, manager în cadrul Swiss Re, citat de Reuters.

Potrivit studiului realizat de compania de asigurări și citat de publicație, la nivelul lui 2021 au fost peste 50 de inundații severe pe toate continentele. De cele mai multe ori, cauzele pentru acestea au fost furtunile și ploile extreme.

Jurnaliștii Reuters menționează faptul că, în cazul în care țările europene nu se adaptează și nu contracarează riscurile tot mai crescute de producere a inundațiilor severe, pierderile materiale ar putea crește până la 1.000 de miliarde de euro anual până în anul 2100, potrivit unui studiu realizat în 2018 de către Nature Clinate Change.